Cuprins:
Profesoara Trifan pledează pentru rezidenții ei
„Sunt stupefiată! Dacă se dovedește că e adevărat, înseamnă că și cariera mea e de rahat!”, ne-a declarat, telefonic, dr. Anca Trifan. „Înseamnă că mi-am pierdut capacitatea de evaluare a oamenilor cu care lucrez și pe care îi formez”.
Aceste afirmații au fost făcute în contextul anchetei DIICOT – ST Iași, declanșate pe 18 noiembrie, anchetă în care sunt vizați, sub suspiciunea de consum de droguri, și doi medici care activează la Secția Gastroenterologie II, din Spitalul Județean de Urgență Sf. Spiridon din Iași.
Cei doi medici din vizorul procurorilor, Z.S. și N.R., și-au susținut doctoratele sub conducerea Ancăi Trifan, profesor universitar și medic la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Iași, din cadrul Spitalului Sf. Spiridon. Unul dintre ei, Z.S., este și asistent universitar la Departamentul Gastroenterologie al UMF Iași.
Medicul Trifan, care își prezintă cariera în detaliu pe site-ul personal, are o relație foarte apropiată cu rezidenții și doctoranzii ei. Atât de apropiată, afirmă o sursă din mediul universitar ieșean, încât, atunci când mama dr. Trifan a decedat într-un accident rutier, acum doi ani, „rezidenții au fost trimiși să stea la priveghi și să se ocupe de prosoape, lumânări, colaci”.
Cei doi medici, trimiși să se testeze antidrog
La momentul declanșării anchetei, Z.S. și N.R. nu aveau contracte de muncă pe durată nedeterminată cu spitalul. Asta afirmă purtătoarea de cuvânt a instituției, prof. dr. Diana Cimpoeșu, motivând de ce managementul de la „Sf. Spiridon” nu a primit nici o înștiințare oficială: „Unul este medic specialist și are contract de gărzi cu spitalul. Celălalt este rezident în anul V, are contract până la sfârșitul anului 2024 și a promovat examenul de medic specialist”.
Prof. dr. Anca Trifan le-a luat apărarea celor doi, afirmând că n-a observat vreun semn că Z.S. sau N.R. s-ar afla sub influența drogurilor. „Mi-aș fi dat seama. Trebuiau să execute manevre fine, sub ochii mei”, a subliniat profesoara, adăugând că medicii vizați au avut, de când îi cunoaște, „un comportament ireproșabil, sunt cu mult bun-simț și cuminți. De altfel, i-am trimis să se testeze, ca să nu mai existe niciun dubiu”.
Discuția a avut loc la 4 zile distanță de la declanșarea anchetei DIICOT. Dr. Anca Trifan n-a precizat detalii despre tipul de teste sau dacă numai cei doi subalterni ai ei au fost supuși verificărilor. De asemenea, am întrebat conducerea spitalului cine a achitat costul testării medicilor, dar nu am primit încă răspuns.
„Consumul de cocaină, ceva obișnuit printre rezidenți”
„Este o persoană motivată, foarte ambiţioasă şi inteligentă, capabilă de a găsi soluţiile optime şi de a prioritiza sarcinile de care se ocupă. Sunt de remarcat calităţile morale, empatia şi respectul de care dă dovadă atât în relaţia medic-pacient sau student-dascăl, cât și în relaționarea pe linie universitară, prezentând o capacitate sporită de a lucra în echipă”, consemna în 2021 dr. Trifan despre Z.S., în scrisoarea de recomandare pentru Consiliul Școlii Doctorale.
Deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu se pedepsește, în România, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Surse medicale din afara Spitalului Sf. Spiridon au declarat pentru Libertatea: „A devenit ceva obișnuit consumul de cocaină printre rezidenții de la spitalele ieșene. Când vreun medic exagerează cu consumul, e detașat repede la un spital din alt oraș”.
„Uneori, la Secția Gastro se fac adevărate chefuri”
Surse din interiorul Spitalului Sf. Spiridon afirmă: „Nu doar cei doi rezidenți consumau frecvent cocaină în timpul gărzilor, ci și mai mulți dintre colegii lor din Secția Gastro II și din alte secții. Cocaină și heroină. Uneori, fac adevărate chefuri. Se închid mai mulți în camera de gardă sau în cabinetul dr. Trifan, de la care au o cheie. Cabinetul are o anticameră cât o garsonieră, dotată cu pat, frigider și chiuvetă. În timpul chefurilor, s-a întâmplat ca asistentele să-i cheme, «hai, că moare pacientul!», au bătut la ușile încuiate, au tras de mâner, degeaba. Dar dinăuntru se auzea zgomot de petrecere”.
Femeile de serviciu, a adăugat sursa din cadrul spitalului, au găsit în repetate rânduri urme de la aceste chefuri și au anunțat conducerea de la „Sf. Spiridon”. Dar petrecerile au continuat. Spitalul nu a răspuns la întrebarea ziarului Libertatea despre eventuale informări privind consumul de droguri în timpul gărzilor pe secția Gastroenterologie II.
În Codul de etică al Spitalului Sf. Spiridon se precizează următoarele: „Medicul trebuie să fie model de comportament etico-profesional, contribuind la creșterea nivelului său profesional și moral, a autorității și prestigiului profesiunii medicale pentru a merita stima și încrederea pacienților și a colaboratorilor. Este interzisă practicarea de către medic a unor activități care dezonorează profesia medicală. Orice medic trebuie să se abțină, chiar în afara vieții profesionale, de la acte de natură să ducă la desconsiderarea acesteia”.
Antrenați în proiecte europene de milioane de euro
„Sigur, sigur este o greșeală. Probabil cei doi s-au aflat în anturajul nepotrivit, la o petrecere. Pentru că așa-i la 30 de ani, ai energie, ieși să petreci și nimerești pe lângă cine știe cine”, pledează dr. Trifan. Un argument care se potrivește mai puțin, din punct de vedere logic, cu următorul: „Să știți că ei muncesc foarte, foarte mult. Fac și gărzi neplătite pentru că altfel nu am face față dacă pe lângă medicul din program n-ar mai veni 2-3 medici să-l ajute”.
Cei doi medici vizați în ancheta DIICOT au fost incluși și în programele de cofinanțate cu fonduri europene pentru screeningul populațional al infecțiilor cronice cu virusuri hepatitice Live(ro) – 1 (buget 4,6 milioane de euro) și Live (ro) 2 – Est (buget 10,2 milioane de euro).
Sub coordonarea dr. Anca Trifan, Z.S. și N.R. au beneficiat, în cadrul acestor proiecte, de formare profesională, după cum o atestă un studiu semnat împreună cu colegii și profesoara lor și publicat în 2023 în United European Gastroenterology Journal.
Live(ro) 1 și Liver (ro) 2 – Est au fost derulate de Institutul Clinic Fundeni, respectiv de Universitatea de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa Iași, în parteneriat cu Spitalul Sf. Spiridon. Medicii și experții incluși în program și în caravana de screening au fost remunerați. De exemplu, potrivit declarației de avere, Ada Sorănescu, fostă angajată a spitalului ieșean, a încasat în 2023 în jur de 8.500 de euro pentru activitatea de consilier juridic al programului Live (ro).
Cine sunt arestații din operațiunea „Școala”
Un comunicat al DIICOT – ST Iași anunța, luni, 18 noiembrie, declanșarea unei operațiuni vizând traficul de droguri „în mediul preuniversitar și universitar”.
„Anchetele vizează un număr de 40 de făptuitori, majoritatea elevi și studenți ai unor unități de învățământ de pe raza județului Iași, față de care organele de urmărire penală au desfășurat ample activități de documentare și investigare în combaterea traficului cu substanțe interzise. Audierile se vor desfășura la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, fiind vizați atât făptuitorii, cât și aproximativ 70 de consumatori (majoritatea elevi și studenți)”, se arată în documentul citat.
În urma audierilor din operațiunea „Școala” au fost întocmite mai multe dosare penale și au fost efectuate 28 de arestări, cei mai mulți dintre cei reținuți contestând măsura preventivă. Printre arestați se numără atât recidiviști, cât și nume noi, conform portalului electronic al instanțelor din România.
De exemplu, Fabian Dumitru Maradin a fost reținut pentru trafic de droguri, într-o acțiune a DIICOT – ST Iași, și în luna aprilie 2024, fiind eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. În momentul reținerii, Maradin tocmai ieșise din închisoare, unde ispășise o pedeapsă pentru furt.
La fel, Robert Cristodorescu, zis Cercel, a fost condamnat în 2020 pentru trafic cu heroină, eliberat între timp. În prezent, este judecat pentru părăsirea locului accidentului.
Valentin Gabriel Frunză, zis Jamaica, arestat pentru trafic cu heroină în 2020, a scăpat, prin prescripție, în 2022, de acuzațiile formulate împotriva lui de procurorii DIICOT.
Pe lângă calitatea de urmărit penal în operațiunea „Școala”, Alexandru Ștefan Handrea are și calitatea de inculpat într-un dosar având ca obiect combaterea produselor etnobotanice (dosarul nr. 2033/99/2022, Tribunalul Iași).
Fiul unui reputat medic, printre urmăriții penal
Există, printre cei arestați, și persoane care nu s-au mai aflat în centrul de deținere al IPJ Iași până acum. Într-unul dintre dosarele instrumentate de DIICOT în cadrul „Școala” apare și numele unui fiu de medic. Este vorba despre Cătălin Grațian Naum, fost student al Facultății de Filozofie din cadrul Universității Al. I. Cuza. Tatăl acestuia este lector și șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași. Fiul și-a dat tatăl în judecată, în 2021, pentru plata unei pensii de întreținere pe durata studiilor.
Naum jr este cercetat alături de patronul unei firme de imobiliare, Răzvan Paul Budean, de Tudor Adrian Focaru, inculpat într-un alt dosar pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, de Cosmin Viorel Ursu și Ștefan George Ceaușu, condamnați pentru o spargere dată la o casă de amanet în 2013.
Nunta la un local frecventat de interlopi
Alți urmăriți din același dosar – Ștefan Valentin Leahu, dansator, Antonio Mihai Avădani, fotbalist, și Robert Gherasim – apar în pozele postate pe Facebook, într-un local din Iași, local deschis de patronul de la Bamboo, Joshua Castellano, și frecventat de membri ai lumii interlope, conform surselor Libertatea. La postările respective au trimis aprecieri și membri ai clanului Corduneanu.
În localul menționat, unul dintre medicii vizați în recenta anchetă a DIICOT, N.R., și-a organizat petrecerea de nuntă, alături de o colegă de la Secția Gastro II de la „Sf. Spiridon”. N.R. provine, de altfel, dintr-o familie de afaceriști.
Potrivit presei locale din Iași, tatăl său, în prezent decedat, a avut legături cu un controversat milionar din oraș și un conflict legat de datorii cu un membru al clanului Corduneanu. Mama lui N. R deține o mică patiserie artizanală în zona Păcurari, cu un profit de 70.000 de euro pe anul trecut și o cifră de afaceri de aproximativ 200.000 de euro.
Până în prezent, DIICOT – ST Iași nici nu a infirmat, nici nu a confirmat, la cererea scrisă a ziarului, informațiile despre implicarea în anchetă a celor doi medici de la Spitalul Sf. Spiridon, motivând că a solicitat aprobarea structurii centrale pentru dezvăluirea unor astfel de date.
În urma audierilor, Z.S. și N.R. pot alege să semneze un acord de colaborare cu procurorii, pentru a evita eventuala punere sub acuzare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro