Controversata doctoriță Flavia Groșan susținuse, într-o intervenție la Antena 3, că pacienții din spitale sunt uciși prin oxigenoterapie, tratament folosit în majoritatea țărilor.
Hadrian Borcea, medicul-șef al UPU-SMURD din cadrul Spitalului Județean din Oradea, același oraș de unde este și doctorița controversată, spune că afirmațiile ei au dus la consecințe grave.
„Situația este una tristă”, spune el, pentru că „oameni în stare gravă fără cunoştinţe medicale sunt învăţaţi să refuze ajutorul medical, fiind convinşi că acesta le face rău”.
Este o psihoză pe care nu mi-o imaginam, dar care face extrem de mult rău, în primul rând pacienţilor, pentru că ei suferă, nu cei care le transmit să refuze asistenţa medicală sau, mai rău, să considere că aceasta le este vătămătoare.
Dr. Hadrian Borcea:
Medicul şef al UPU-SMURD de la Spitalul Județean Oradea a povestit cazul unui pacient care, aflat în stare gravă, a implorat cadrele medicale să nu-i administreze oxigen.
„Un pacient de circa 40 de ani, care era într-o stare atât de gravă încât ulterior a ajuns la ATI, intubat, şi a fost pus şi pe circulaţie extracorporală, deşi abia putea respira, s-a dat jos de pe targă implorându-ne să nu-i dăm oxigen”, a declarat Hadrian Borcea pentru eBihoreanul.ro.
„Colegele mele, văzând că refuză oxigenul, l-au lăsat în pace. Au zis: „Ok, nu vreţi? Bine, staţi 5 minute liniştit”. După cinci minute, neputând respira, omul şi-a pus singur masca de oxigen”, a spus Hadrian Borcea.
La rândul său, doctorul Carmen Pantiș, preşedintele Colegiului Medicilor Bihor, a declarat ieri, după audierea doctoriței Flavia Groșan, că au fost situații în care oamenii au fost convinși cu greu să accepte oxigenoterapia.
„Au fost azi dimineaţă (n.r. – luni dimineață) pacienţi COVID care aveau nevoie de oxigenoterapie cu flux mare, au avut mari probleme colegii din UPU ca să-i lămurească să accepte oxigenoterapia”, a declarat dr. Carmen Pantiş la finalul conferinţei de presă în care a anunţat că doctoriţa Flavia Groşan nu a fost sancţionată de Colegiul Medicilor Bihor.
Medicul Flavia Groșan afirmase că a vindecat o mie de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 în cabinetul ei privat, tratând aceste cazuri cu un banal antibiotic, în timp ce tratamentele din spitale, ale pacienţilor cu COVID-19, duc la decesul acestora.
Foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro