„Procedura prevăzută într-un document semnat de ministrul Sănătății nu asigură un nivel suficient de protecție pentru salariații din Sănătate, fiind necesară schimbarea ei, susțin reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară”.
Nu există echipament minim pentru medici și asistenți care iau contact cu bolnavi despre care află ulterior că sunt infectați cu coronavirus, arată sindicaliștii din sănătate, potrivit Digi24.
„Atragem atenția asupra faptului că numărul tot mai mare de salariați din sănătate infectați dovedește erorile existente în procedură, situația punând în pericol capacitatea sistemului sanitar de a asigura serviciile medicale necesare în următoarea perioadă. În spitale apar din ce în ce mai mulți pacienți care nu sunt identificați inițial ca fiind purtători COVID 19, fiecare dintre aceștia contaminând un număr foarte mare de salariați, pe fondul absenței unui minim echipament de protecție individuală.
Spitalul Județean Suceava, Spitalul Universitar București, Spitalului Judeţean Covasna etc., constituie tot atâtea dovezi ale situației în care salariați care au tratat pacienți ce s-au dovedit ulterior că erau contaminați COVID 19 nu au purtat un minim echipament de protecție, deoarece acesta nu este prevăzut de procedura MS”, a transmis federația sindicală.
Sindicatele cer ministrului Sănătății să publice evidența zilnică a numărului salariaților din sănătate infectați împreună cu descrierea situației.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro