Cei 17 medici de la Spitalul de Pediatrie Brașov, Spitalul Militar Brașov și Spitalul Municipal Codlea au plecat ieri, dis-de-dimineață, spre mai multe sate din județ ca să le întindă o mână de ajutor oamenilor care ajung cu greutate în spitalele din orașe.
”Ne adresăm în principal copiilor și persoanelor defavorizate din mediul rural, persoanelor care se deplasează mai greu, precum și celor care nu au asigurare medicală. Activitatea noastră s-a axat o bună perioadă pe un centru de zi din Cristian, înființat acum patru ani, însă în ultima vreme am decis să ne extindem cu diverse acțiuni și în apropierea comunei noastre”, ne-a spus Roxana Dobre, reprezentant al Asociației „Sfânta Maria”, organizația care a avut inițiativa.
![medici voluntari insert]()
Medicii au fost plăcut surprinși când au văzut că oameni s-au mobilizat în număr mare, când au auzit de vizitele medicilor. Ei îi așteptau încă de la primele ore ale dimineții în locurile stabilite, pentru consultațiile în deplasare.
”Au fost găsite și diverse probleme, legate de glicemie, fibrilații și chiar o cangrenă. O femeie cu tensiune mare a și fost transportată la spital. Erau persoane care nu ajungeau la medicul de familie din diverse motive, însă fiind vorba de o acțiune colectivă, acum și-au făcut curaj și au venit. De altfel, medicul de familie s-a aflat alături de noi”, ne-a mai declarat Roxana Dobre.
Recomandări
Donald Trump suspendă mărirea tarifelor timp de 90 de zile pentru toate țările, mai puțin China, pentru care le crește la 125%
Medicii și asistentele au oferit consultații de pediatrie, cardiologie, neurologie, diabetologie, reumatologie, medicină internă, ORL și stomatologie. ”La Holbav și în Colonia 1 Mai mai fusesem cu diverse acțiuni la școală. A fost prima acțiune de acest gen, dar plănuim să continuăm. Până la vacanța de vară ar trebui să ajungem la Șirnea, un sat de munte de unde, de asemenea, se ajunge mai greu la oraș”, a mai precizat voluntarul.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
În ce țară a fost implementat pentru prima dată votul electronic la scară națională?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este țara cu cei mai puțini locuitori care organizează alegeri democratice?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
De ce este semnificativă Magna Carta (1215) pentru evoluția sistemelor electorale?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Existau proceduri electorale pentru poziții religioase în vechiul Egipt?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Așa ai ajuns cine ai ajuns! Că te-am luat cu câteva clase... Nici ca măturător nu puteai să te angajezi” Anamaria Prodan, replică dură pentru Laurenţiu Reghecampf. Dezvăluirile EXCLUSIVE făcute de celebra impresară
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Libertateapentrufemei.ro
S-a aflat de ce a murit Bogdan Teodorescu. Andreea Berecleanu își plânge prietenul de suflet și a publicat imagini rare din viețile lor de familie: "Este o mare suferință"
Adevarul.ro
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Elle.ro
Sorana Cîrstea, imagini de vis din vacanța din Veneția petrecută alături de iubitul ei, Alexandru Ion Țiriac. Cum a fost surprinsă sportiva. FOTO
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Observatornews.ro
Bărbatul care a urcat pe trotuar cu mașina și a lovit un adolescent de 17 ani, în Sectorul 3, ar fi vrut "să-i dea o lecţie"
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis