UPDATE ora 15.05 Doi dintre poliţiştii audiaţi, marţi, la DNA au primit interdicţia de a părăsi ţara, potrivit rtv.net.
UPDATE ora 11.02 DNA anunţă printr-un comunicat de presă că s-a început urmărirea penală faţă de „trei ofiţeri de poliţie şi un medic”, pentru favorizarea infractorului, cel mai probabil fiind vorba despre medicul Şerban Brădişteanu şi cei trei poliţişti implicaţi în acest caz.
Medicul Şerban Brădişteanu şi trei poliţişti de la Serviciul Urmăriri din Poliţia Capitalei sunt audiaţi la DNA, fiind suspectaţi de favorizarea infractorului în cazul Adrian Năstase, informează România Liberă.
Doi dintre cei trei poliţişti suspectaţi sunt chiar cei care au fost la domiciliul lui Adrian Năstase, în seara în care fostul premier ar fi încercat să se sinucidă, se arată pe site-ul romanialibera.ro. Cel de-al treilea poliţist ar fi chiar adjunctul Poliţiei Capitalei, informează rtv.net.
Poliţiştii sunt acuzaţi că nu au încheiat în acea seară un proces verbal şi nu l-au anunţat imediat pe judecătorul responsabil cu executarea pedepselor de la Tribunalul Bucureşti, susţine sursa citată. De asemenea, medicul Brădişteanu este suspectat că l-a favorizat pe Năstase, pentru că după acordarea primului ajutor, fostul premier ar fi trebuit trimis la Spitalul Penitenciarului Rahova, dacă transportul nu i-ar fi pus viaţa în pericol. Or, din încă din primele declaraţii ale medicilor a rezultat că fostul premier s-a împuşcat fără să îşi atingă vreun organ vital, informează România Liberă.

Urmărește-ne pe Google News