Cardiologul Dan Tesloianu, acuzat de procurori că a reutilizat dispozitive medicale intracardiace reciclate de la persoane decedate, a fost reținut noaptea trecută pentru 24 de ore, iar azi, 18 februarie, instanța a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Doctorul a contestat măsura preventivă.

Dan Tesloianu, medicul acuzat că reutiliza stimulatoare cardiace de la pacienți decedați, arestat preventiv 30 de zile
Medicul Dan Tesloianu. Foto: Ziarul de Iași

În dosar mai sunt urmăriți penal alți cinci medici, unul dintre ei primind interdicția de a-și exercita profesia pe următoarele 60 de zile.

Într-un comunicat de presă transmis azi, procurorii Parchetului General spun că medicul cardiolog de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, a creat o rețea din 2017, în care diferiți medici îi furnizau stimulatoare cardiace „extrase din cadavre”, pe care el apoi le implanta, contra cost, pacienților.

Prețul unui astfel de dispozitiv varia între 2.000- 3.000 de euro. Procurorii îl acuză și că a fabricat diagnostice false pentru a forța aceste proceduri medicale.

Tesloianu este acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente și luare de mită.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

În dosarul de corupție privind stimulatoarele cardiace, anchetatorii verifică și modul în care medicul cardiolog Dan Tesloianu și o altă persoană ar fi construit ilegal o cabană de vacanță într-o arie protejată din localitatea Movileni, județul Iași.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Cristian23A   •   18.02.2023, 21:12

Am fost pacientul DR Tesloianu. Am stat 3 săptămâni în spital, după care mi-a prescris medicamente psihiatrice de care s-a mirat și farmacistul (bineînțeles că m-a trimis la farmacia clinicii sale private). Acesta mi-a recomandat să nu le iau pentru că sunt foarte puternice și să consult mai bine un psihiatru. Era derutat pentru că eu eram perfect lucid și doar aveam tensiune mare (apoi am schimbat medicul și am aflat că am probleme cu tiroida de aceea si tensiunea marită). Bineînțeles că nu am luat medicamentele prescrise de DR Tesloianu pentru că între timp m-am documentat si am văzut pentru ce sunt de fapt. Nu pot uita privirea lui de sociopat, cu un ochi fix și unul mărit anormal, certându-mă pe holul spitalului când i-am zis blând că nu mă simt bine. "Nu ești bine, lasă că ai să fii" a tunat sălbatic și mi-a smuls din mână rețeta, prescriindu-mi, pe deasupra altor medicamente, acelea de care vă vorbeam, mult mai puternice! A scris punând rețeta pe peretele holului! P.S. M-am refăcut imediat (anul era 2015) cu un tratament decent și profesional, la Spitalul Militar(DR Alex Cozma-un geniu în cardiologie!)

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Adevarul.ro
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Observatornews.ro
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI