Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Dan Tesloianu a fost reţinut pe 17 februarie de Parchetul General, iar pe 18 februarie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este acuzat de procurori că a reutilizat 238 de stimulatoare cardiace sau defibrilatoare care au fost „extrase din cadavre sau a căror sursă de provenință nu se cunoaște”.

Potrivit procurorilor, medicul cardiolog a creat o rețea în perioada 2017 – 2022, în care diferiți medici îi furnizau stimulatoare cardiace „extrase din cadavre”, pe care el apoi le implanta, contra cost, pacienților. Prețul unui astfel de dispozitiv varia între 2.000- 3.000 de euro.

Anchetatorii arată că o mare parte dintre intervenţii nu erau necesare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News