Doctorița a fost audiată 6 ore la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava în cazul Alexandrei, gravida de 25 de ani care a murit la spitalul din Botoșani, după mai multe ore în care tânăra s-a plâns de dureri și nimeni nu i-a acordat atenție.

„După ce i-au fost aduse la cunoştinţă suspectei drepturile şi obligaţiile aferente, aceasta a formulat apărări, raportat la acuzaţiile aduse, susţinerile urmând a fi analizate în contextul întregului ansamblu probatoriu”, se precizează în comunicatul Parchetului.

De asemenea, anchetatorii au făcut percheziții la locuinţa doctoriței, la cabinetul acesteia, dar şi la locuinţa medicului curant al Alexandrei Ivanov și au dispus efectuarea unei expertize medico-legale care să clarifice circumstanţele şi împrejurările decesului.

Alexandra Ivanov a murit pe 18 august, la aproape nouă ore după ce a fost internată în maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns la spital cu ambulanţa după ce a acuzat dureri şi hemoragie.

După ce a fost supusă unui set de analize şi a fost perfuzată, cadrele medicale au ignorat-o restul nopții. Starea ei de sănătate s-a înrăutăţit, iar Alexandra a decedat în Secţia de Anestezie – Terapie Intensivă.

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

Aproape 7 ore, tânăra gravidă nu a beneficiat de îngrijiri medicale, arată un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Botoşani.

Inspectorii sanitari au stabilit că „de la ora 0.45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 7.35 nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire”.

Calitatea de suspect nu înseamnă în acest moment că doctorița a fost pusă sub acuzare, ci doar că procurorii au suspiciuni referitoare la implicarea ei într-o infracțiune.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (15)

ElenaMA   •   02.09.2023, 20:23

Să plătească pentru asta..

dabaca2020   •   02.09.2023, 20:09

Nu vreaqu sa fiu rautacios ,dar adevarul este ca,multi medici lucreaza si pe la privat in defavoarea serviciilor de la stst . Era o propunere foarte interesanta si buna .Adica un fel de bratari ,care sa permita locatia medicului in orice moment ,Ma refer probabil cand este la servici ,si de garda ,in special . Sunt multe cazuri ca,noaptea isi lasa atribuitiile unei ,asistente de serviciu ,care de fapt stie tot ,dar nu stie nimic ,etc Si viata merge inainte ,Nu cred ca in cazul nostru vor fi pedepse ,adevarate .

nicoleta1   •   02.09.2023, 19:30

Trebuia sa-si faca meseria ,ca i-au multi bani pentru turele de garda

Vezi toate comentariile (15)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI