Din cele 45 de echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, aflate în teren vineri noaptea, 29 – formate din 29 de asistenţi, 10 voluntari şi 6 medici au ajuns la locul tragediei. Medicii spun că întreaga operaţiune de salvare a durat aproximativ o oră şi jumătate, timp în care au văzut ceea ce nu se poate descrie vreodată în cuvinte. “Nu am cuvinte să vă descriu ce era acolo. E genul de intervenţie pentru care te pregăteşti ca şi lucrător la Serviciul de Ambulanţă, dar pe care nu vrei să o ai niciodată. Când am intrat acolo, erau zeci de oameni, o mare de oameni care venea spre mine strigând “Ajută-ne! Ajută-ne!”.
Fiind primul ajuns, am început comunicarea cu dispeceratul, cu echipajele care veneau şi care auzeau ce vorbeam cu dispecerii pentru a le explica amploarea dezastrului. Când am intrat în curtea interioară, din locul cu pricina încă ieşeau flăcări”, spune medicul Radu Cotlaş, medicul aflat în prima ambulanţă ajunsă la faţa locului. Doctorii povestesc că au fost impresionaţi de drama acelor tineri captivi în clubul ce ardea.
“Îşi sunau părinţii şi le spuneau că au luat foc! Iar pe noi ne întrebau cum arată, ce se întâmplă cu ei, unde se duc?”, povesteşte o asistentă.
Cu toate că au fost “antrenaţi” pentru a salva şi ajuta oameni aflaţi în situaţii disperate, medicilor le-au rămas în minte imagini de groază. “Dacă nu lucrezi în servicii de urgenţă, mai bine nu ştii ce a fost acolo. Chiar şi pe noi, psihic, ne-a îngenuncheat ce am văzut. Este foarte adevărat că victimele sunt primele care au nevoie de suport psihologic, dar mi-e teamă că foarte mulţi dintre cei care am fost în interior vom avea nevoie de suport psihologic. Numărul mare de victime accentuează dramatismul”, a conchis dr. Radu Cotloş.