La aproape 4 ani după ce ziarul Libertatea a arătat că Matteo Politi, un medic fake italian, a operat de zeci de ori în România, Judecătoria Sector 1 l-a condamnat pe acesta azi, 29 noiembrie, la pedeapsa de 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare.
În 2019, ziarul a scris că Ministerul Sănătății i-a dat aviz escrocului italian Matteo Politi, care a ajuns să opereze de zeci de ori în România, chiar și la spitalul privat Monza, fără studii de medicină. El a fost depistat de asistente, care și-au dat seama că acesta nu are cum să fie medic, pentru că nu știa nici cum să-și pună mănușile. Procurorii l-au prins, după câteva zile, încercând să fugă din țară prin Vama Curtici, cu trenul.
În ianuarie 2020, Politi a fost trimis în judecată pentru înșelăciune în formă continuată, instigare mediată la fals intelectual și participație improprie la fals intelectual sub forma instigării mediate. 6 persoane s-au constituit părți civile în dosar. Cu tot cu părțile vătămate s-a ajuns la 10 persoane.
Astăzi, 29 noiembrie, completul format din judecătorul Cristina-Georgiana Iordache a anunțat sentința: 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare.
În plus, Matteo Politi va avea de plătit 11.853 de euro și 24.000 de lei daune materiale și morale, dar și 15.000 de lei cheltuieli judiciare. În total, circa 20.000 de euro.
Sume defalcate per parte civilă:
- D. G. – 6.948 de lei daune materiale
- I. M. D. – 11.853 de euro, 1.824 de lei – daune materiale
- 10.000 de lei – daune morale
- N.M.I. – 4.630 de lei daune materiale, 1.000 de lei daune morale
- M.L. – 1.000 de lei daune morale
- 10.000 de lei cheltuieli judiciare
- 5.000 de lei onorariu avocat
Decizia nu este definitivă, Politi având la dispoziție 10 zile pentru a face apel.
***
Răzvan Luțac povestește cum a descoperit redacția două cazuri de medici falși și parcursul lor. Matteo Politi este una dintre persoanele care au ajuns în fața instanței în urma unei investigații pornite de Libertatea.
Astfel de materiale presupun resurse semnificative din partea redacției. Libertatea a lansat un program de donații. Nu e o condiționare, nu restricționăm în niciun fel conținutul, ci vă înaintăm o propunere. Cei dintre dumneavoastră care doriți să susțineți jurnalismul de calitate o puteți face. Suma minimă este de 10 lei pe lună. Veți avea, drept mulțumire, un site fără reclame, prioritate la anunțarea în avans a unora dintre investigații și alte beneficii.
Dacă vă adăugați programului de susținere a redacției, poate că acesta va fi principalul beneficiu. Veți oferi acces multor compatrioți la investigații care îi vor supraveghea în continuare pe cei din poziții publice, ale căror acțiuni și decizii ne influențează viața. Vă mulțumim!