„Numele „variola maimuței” este impropriu folosit, în schimb, agreat de lumea medicală, deoarece este un virus care circulă cel mai adesea la mamiferele mici din Africa, cum ar fi șobolanii, despre care se crede că sunt, într-adevăr, rezervorul bolii. Cu toate acestea poate afecta și maimuțele, leziunileși umflăturile vizibile ale afecțiunii pe un grup infectat prezente la primate de cercetare în anul 1958 au condus către această denumire a patologiei. Este un virus asociat de obicei călătoriilor în Africa de Vest”, a explicat lorin Roșu, medic ATI, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva din Iași.
Medicul a mai explicat că virusul variolei care este responsabil pentru boala denumită ”variola maimuţei”, provoacă ”o boală uşoară care se vindecă spontan în câteva săptămâni”.
„Semnele clinice sunt reprezentate de erupţie – aceasta este asemănătoare rujeolei, herpesului uneori chiar şi sifilisului – febra, cefaleea, dureri de spate ganglioni limfatici umflaţi, un semn foarte important, frisoane, oboseală accentuată. Cum se transmite? Prin contact cu fluidele corporale sau picături de salivă de la persoanele sau animalele infectate, dar nu se transmite uşor”, a mai precizat medicul.
Cum se transmite
„Prin contact cu fluidele corporale sau picături de salivă de la persoanele sau animalele infectate. Dar nu se transmite ușor. În schimb nu există vaccin sau tratament special destinat acestei patologii. Prevenţia poate fi realizată prin vaccinarea împotriva variolei umane, metodă care şi-a verificat eficacitatea chiar în anul 2003, când s-a stopat răspândirea acesteia în Statele Unite ale Americii”, a mai spus medicul Florin Roșu.
În momentul de faţă în România nu există niciun caz sau nici măcar o suspiciune a acestei patologii.
Florin Roșu, manager Spital de Boli Infecţioase ”Sfânta Parascheva Iaşi”
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat marţi, 17 mai 2022, faptul că doreşte să facă lumină, cu ajutorul Marii Britanii, în privinţa cazurilor de variolă maimuţei depistate în această ţară de la începutul lunii mai.
Endemică în Africa de Vest, această boală virală („monkeypox”) a fost acum detectată în Portugalia la „peste 20 de cazuri suspecte (…) în regiunea Lisabonei (vest), dintre care cinci au fost confirmate”, a anunţat Direcţia Generală de Sănătate din Portugalia într-un comunicat de presă.
Începând de la 6 mai, şapte cazuri au fost identificate în Marea Britanie, dintre care patru cazuri la persoane identificate drept „homosexuali, bisexuali sau bărbaţi care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi”, potrivit Agenţiei britanice de Securitate (UKHSA).
Cu excepţia primului caz – persoana infectată călătorise recent în Nigeria – pacienţii au fost infectaţi în Marea Britanie, ceea ce a stârnit temeri privind o transmitere comunitară.
Vezi evoluţia de până acum a cazurilor de variola maimuţei în România!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro