A trecut prin patru intervenţii

Printr-o metodă originală, cunoscută şi sub denumirea de “procedura Burnei”, chirurgul i-a reconstruit, practic, micuţului toată partea de jos a piciorului stâng printr-o operaţie care a necesitat patru etape. Prima fază a constat în desfacerea tuturor articulaţiilor din laba piciorului pentru ca în cea de-a doua parte să i se poată implanta o lamelă de la călcâi până la osul degetului mare, care să-i formeze curbura din talpă (“procedura Burnei”). În cea de-a treia intervenţie, făcută de data aceasta şi la piciorul drept, micuţului i s-a stimulat creşterea părţii de jos a tibiei către exterior pentru a i se corecta mersul. În ultima parte, lui Mihai i s-a introdus între oasele călcâiului un sprijin osos care să-i îndrepte poziţia prin care calcă.

Mama micuţului: «Acest doctor este un înger»

Totul a durat aproximativ două ore şi jumătate, timp în care mama băieţelului a făcut planton în faţa sălii de operaţie. Însă la final, după ce şi-a văzut puiul ieşind din sală, nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile: “Acest doctor este un înger… cu siguranţă el este «Îngerul copiilor », iar eu nu pot decât să-i mulţumesc pentru că există şi că mi-a făcut copilul bine”, ne-a mărturisit Victoria Cristea, mama lui Mihai.

 
 

Urmărește-ne pe Google News