În 2013, Mihai Lucan i-a făcut transplant de un rinichi lui Alexandru Arșinel, la numai trei zile după ce actorul a fost trecut pe lista de așteptare a bolnavilor care au nevoie de un organ sănătos. Aceasta în condițiile în care mare parte dintre persoanele de pe această listă nu primesc organe de transplant și ajung să facă dializă toată viața.

„Am vrut să trăiesc. În clipa aia am realizat că n-ai voie să gândești că ai voie să traiești. A fost oribil. La un moment dat ,colegi au reacționat. Un moment în care publicul m-a adus înapoi. La primul spectacol, aplauze”, spunea Arșinel, întrebat unde crede că a greșit.

Doctorul clujean a explicat atunci că nu l-a băgat în față pe actor, ci doar a considerat că starea sa de sănătate este mai gravă decât a altora. “Lista de aşteptare a pacienţilor în vederea unui transplant este doar un element de identificare, nu cuprinde elemente de argumentaţie pentru viteza de transplant. Listele de aşteptare nu dictează cine este sau nu transplantat. Eu nu ştiu dacă este aşa. Dar precizez, dacă este aşa, că alegerea s-a făcut numai pe baza unor motivaţii medicale”, declara Lucan în 2013.

Medicul Lucan, decorat de două ori de președintele Traian Băsescu și numit consilier personal al premierului Emil Boc

Doctorul Lucan a fost decorat de două ori de fostul președinte al României Traian Băsescu și o dată de Patriarhul Daniel. În 2006, medicul primea Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Mare Ofiţer. Lucan era atunci Şeful Disciplinei de Urologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

A doua decorație o primea în 2013, când președintele de atunci, Traian Băsescu, i-a acordat ”Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer,  ”în semn de recunoaştere deosebită a valorii profesionale, abnegaţiei şi devotamentului faţă de pacienţi, pentru rezultatele de excepţie obţinute în perfecţionarea actului medical”.

În 2008, când Emil Boc era primar al orașului Cluj-Napoca, medicul Lucan l-a operat pe edil de piatră la rinichi. La distanță de un an, în 2009, după ce a ajuns premier, Emil Boc l-a numit pe Mihai Lucan consilier personal.

Și Patriarhul Daniel i-a acordat, în 2012, medicului Mihai Lucan cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române – Crucea Patriarhală, în semn de apreciere pentru activitatea sa şi de susţinere faţă de activitatea de transplant, “pentru a da viaţă dincolo de moarte”.

Deputat USR: Politicieni ca Emil Boc, Teodor Meleșcanu, Ion Iliescu, prim-procurori ca Maghiar, judecători, patroni de presă, jurnaliști, oameni de afaceri, actori celebri au beneficiat de cel mai bun tratament din partea lui Lucan, gratuit

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, membru al Comisiei de sănătate vine cu acuzații grave și spune că medicul a fost protejat în toată această perioadă de politicienii români.

”15 ani instituțiile statului: SRI, DIICOT, DNA s-au prefăcut că nu știu nimic despre jaful de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal. De ce? Simplu, pentru că niște generali SRI, politicieni ca Emil Boc, Teodor Meleșcanu, Ion Iliescu, prim-procurori ca Maghiar, judecători, patroni de presă, jurnaliști, oameni de afaceri, actori celebri, au beneficiat de cel mai bun tratament din partea lui Lucan, gratuit. Restul lumii… a plătit”, a scris Ungureanu pe Facebook.

Medicul urolog Mihai Lucan a fost surprins recent citind romanul „Nevinovatul”, de John Grisham, în timp ce mergea spre Cluj cu avionul, după ce a fost lăsat în libertate în dosarul de delapidare în care a fost reținut.

Cea mai gravă situație descoperită de anchetatori pe parcursul anchetării lui Lucan este episodul în care medicul, cel care a jurat să protejeze vieți și să facă orice pentru a le salva, a fost protagonistul unui act de sabotaj medical, din simpla dorință de a-l discredita pe un coleg al său, tot medic chirurg.

Mai precis medicul Lucan ar fi perforat intenționat o grefă ce urma plasată în trupul unui pacient în timpul unei intervenții chirurgicale după care a plecat din spital.


Citește și:

VIDEO / Pentru al nouălea an la rând, o bătrână petrece Crăciunul într-o familie de împrumut

 
 

Urmărește-ne pe Google News