Campania de vaccinare a copiilor de peste 12 ani a început în România pe 2 iunie.
În prima săptămână, aproape 10.000 de adolescenți au fost vaccinați împotriva noului coronavirus, au transmis autoritățile.
Singurul ser disponibil pentru imunizarea acestora este cel de la Pfizer.
„Suntem prima țară din UE care reușim vaccinarea unui număr semnificativ de copii, prima care a anunțat a fost Germania, noi am fost mai rapizi, e foarte bine. E o cifră bună pentru început, a spus Mihai Craiu, medic pediatru, într-un interviu acordat jurnalistei Alice Iacobescu, la Europa FM.
Cred că e foarte important să ne gândim la viitor. În perspectivă, vaccinarea adolescenților va face diferența în momentul în care va reîncepe școala pentru că, în opinia mea, copiii nu mai suportă încă o închidere prelungită a școlilor.
Dr. Mihai Craiu:
Medicul a mai precizat că perioada de vară este o ideală pentru imunizarea copiilor și adolescenților.
„Vara ar putea să fie un moment câștigat, să ne pregătim precum gospodarul înțelept și să vedem care sunt strategiile optime, pentru că este evident că învățământul online nu este o cale sigură către bunăstarea academică a elevilor”, a mai spus medicul pediatru.
În primul rând trebuie imunizați adolescenții cu comorbidități, a precizat Craiu: „Adolescenții cu diabet, cu dializă sau alte comorbidități trebuie primii vaccinați, nu însă înaintea bunicilor și a profesorilor care nu au putut să fie vaccinați până acum”.
Întrebat cum ar schimba situația imunizarea unui număr mare de adolescenți, medicul a spus că „prin prisma rezultatelor pe care le avem până acum, scade rata de infectare atât de mult, încât este imposibil să apară surpriza infectării. Vaccinarea crește gradul de liniște și ar diminua angoasa”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro