Solicitat de jurnaliști să comenteze faptul că era considerat un mit, fiind o somitate în domeniul urologiei, medicul Mihai Lucan a precizat că „e o ţară căreia nu îi plac miturile” şi că „adevărul e al fiecăruia”, notează Mediafax.ro.

Medicul urolog nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor deoarece nu are voie să vorbească despre dosarul în care este cercetat de procurorii DIICOT.

Mihai Lucan a fost reţinut, săptămâna trecută, împreună cu fiul său de procurorii DIICOT. Judecătorii de la Tribunalul București au hotărât să respingă cererea de arestare preventivă a procurorilor DIICOT și au dispus ca medicul și a fiul său să fie cercetați sub control judiciar.

Din referatul procurorilor prin care au propus arestarea preventivă reiese că, în anul 2016, medicul Mihai Lucan ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente din cadrul unor instituții de stat, în contextul unor verificări făcute de Corpul de Control al Ministerului Sănătății efectuate la Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca. Una dintre persoanele contactate este fostul şef al Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota, notează sursa citată.

În seara în care medicul Mihai Lucan a fost reținut pentru 24 de ore, anchetatorii au găsit asupra sa un jurnal ce conținea date despre persoane din sistemul judiciar. Surse judiciare susține cî doctorul i-ar fi cerut avocatei sale să facă un cerc protector în jurul său.

După emiterea ordonanței de reținere, asupra medicului Mihai Lucan a fost găsit jurnalul și suma de 5.000 de euro.


Citește și Destinul tragic al celor doi copii la care ar fi trebuit să ajungă rinichii primiți de Victor Socaciu


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News