Stresul afectează din ce în ce mai mulți adulți și copii, în condițiile în care civilizația a depășit puterea de adaptare a ființei umane. Medicul Eduard Motoescu explică ce este stresul și când apare, dar și cum am putea facem față situațiilor de epuizare, urmate de bătăi prea rapide ale inimii fără vreo explicație organică și chiar de teama de orice în activitatea cotidiană.
Numărul celor care ajung la psiholog și la psihiatru cu atacuri de panică și care nu mai nu mai înțeleg ce li se întâmplă cu ei este în creștere în ultimii ani. Astfel de cazuri nu apar însă numai la adulți, ci afectează și mulți copii și adolescenți, care reclamă un stres permanent la școală. Medicul Motoescu vorbește și despre vârsta de la care se poate vorbi de stres, dar și despre momentul la care ar trebui ca cei care au stări de anxietate să ceară ajutorul specialiștilor, precum și despre tratamentul recomandat în astfel de situații.