Medicul Radu Zamfir, chirurg și doctor în medicină la Institutul Clinic Fundeni, supraviețuitorul accidentului din Munții Apuseni, și-a extins activitatea profesională în sistemul privat și, din noiembrie, lucrează la Spitalul Medicover. Prima intervenție cu care și-a făcut ”botezul” la Medicover este o tumoră la pancreas, la un pacient de 36 de ani, căruia nu i s-au cerut bani pentru intervenția chirurgicală.

Doctorul Radu Zamfir este membru în echipa de transplant hepatic a Centrului de Chirurgie Digestivă și Transplant Hepatic ”Dan  Setlacec” din Institutul Clinic Fundeni, coordonat de profesor doctor Irinel Popescu, unde a relizat peste 500 de operații de prelevare de ficat. Tot pentru prelevare de ficat era, în 20 ianuarie 2014, în avionul de mici dimensiuni care a aterizat forţat în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. În accident au murit pilotul Adrian Iovan și studenta la Medicină Aurelia Ion, iar copilotul și cei patru medici din aparatul de zbor au fost răniți.

Pasiunea pentru operațiile de prelevare hepatică nu s-a stins însă după accidentul din Apuseni. Dar, în paralel cu transplantul, chirurgia digestivă este aceea care susține activitatea de zi cu zi a chirurgului Radu Zamfir.

El este membru al Colegiului Medicilor România, al Societăţii Române de Chirurgie, al Asociaţiei Române de Chirurgie Generală şi al Societății Europene de Transplant de Organe (ESOT).

Radu Zamfir consideră că orice medic trebuie să aibă posibilitatea de a lucra și în sistemul privat.

”Mă bucur să extind activitatea mea în sistemul privat prin colaborarea cu Spitalul Medicover. Apreciez echipa medicală, mediul profesionist și căldura cu care m-au primit. Am efectuat deja, cu succes, prima intervenție la Spitalul Medicover, o operație pentru o tumoră de coadă pancreas, la un pacient de 36 de ani, pe care am ales să-l ajutăm pentru a-i oferi o șansă la viață”, spune medicul Zamfir.

În cadrul spitalului Medicover, Radu Zamfir va acorda consultații și va efectua intervenții de chirurgie hepato-bilio-pancreatică și chirurgie oncologică.


Citește și:

REPORTAJ / Șapte români înfruntă Atlanticul pe un velier. Luptă trei săptămâni cu vânturile, valurile și furtunile pentru copiii cu autism/ GALERIE FOTO

 
 

Urmărește-ne pe Google News