În hârtiile americanilor, “pârâtul” Şerban Ion Cocioba a fost găsit vinovat de luare de mită pe data de 22 martie 1999, iar pe data de 12 aprilie a fost condamnat la doi ani de probaţiune, şase luni de arest la domiciliu şi amendat cu suma de 10.000 de dolari.
Documentul emis de Biroul de conduită profesională al Departamentului de Sănătate din SUA arată că Şerban Cocioba (foto) a fost condamnat pentru un act “care constituie o infracţiune în conformitate cu legislaţia federală”.
Mai mult, medicul român a primit, în aceeaşi perioadă, avertisment şi o amendă de 5.000 de dolari pentru că a confirmat acuzaţia potrivit căreia a răspuns fals la o întrebare în cererea sa de înregistrare la Drug Enforcement Agency (DEA). Şeful CJ Constanţa a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu. În luna mai a acestui an, Nicuşor Constantinescu a plecat în Statele Unite să se opereze, însă nu a mai revenit după o lună, atât cât îi stabilise instanţa de judecată. Astfel că, pe 23 iunie, magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis arestarea preventivă în lipsă a celui acuzat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News