Autoritățile din Omsk au anunțat ieri că doctorul a părăsit vineri o bază de vânătoare dintr-o pădure cu un vehicul de teren şi de atunci nu a mai fost văzut.
Potrivit agenției de presă RIA, care citează guvernul regional din Omsk, medicul a ieşit singur din pădure şi a luat legătura cu locuitori din satul Baslîi.
Sursa citată menționează că starea de sănătate a medicului este „normală”, dar este examinat la spitalul districtual Bolşekovski, ca măsură de precauţie.
Murahovski a fost medic şef la spitalul din oraşul siberian Omsk, unde a fost tratat opozantul lui Vladimir Putin, după ce i s-a făcut rău în timpul unei curse aeriene.
Ulterior, Navalnîi a fost dus cu avionul de la Omsk în Germania, pentru tratament.
Trei laboratoare europene au conchis că a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip Noviciok, conceput în scopuri militare în epoca sovietică, iar capitale occidentale au îndemnat Rusia să prezinte explicaţii şi să ancheteze.
Navalnîi a fost încarcerat în februarie într-o colonie penitenciară, într-un dosar de fraudă din 2014 pe care-l denunţă drept politic. El a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare după ce s-a întors la Moscova de la Berlin, unde s-a tratat.
Opozantul l-a indicat pe Vladimir Putin drept cel care a comandat tentativa de asasinat. Moscova a respins însă în repetate rânduri toate acuzaţiile.