Medicul infecţionist de la Spitalul Militar Central este convins că în perioada următoare va apărea un vaccin anti-COVID-19.
”Vaccinarea în general scade consumul de antibiotice. Vaccinarea antigripală scade consumul de antibiotice şi implicit scade riscul de dezvoltare a rezistenţei germenilor la antibiotice. În ceea ce priveşte infecţia cu SARS-CoV-2, boala COVID-19, trebuie să înţelegem cu toţii că avem, până la urmă, o veste extraordinară, aceea a perspectivei unui vaccin în perioada imediat următoare, motiv pentru care avem o rază de speranţă”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
”Avem un motiv de care să ne legăm şi un orizont de aşteptare şi cred cu toată tăria că este cea mai eficientă şi mai scurtă cale prin care noi putem, cu toţii, să revenim la normalitate, aşa cum o ştiam anterior”, a declarat Gheorghiţă, joi, în cadrul dezbaterii ”Conştientizarea consumului de antibiotice în timpul pandemiei de COVID-19”.
Valeriu Gheorghiță a subliniat că antibioticele se numără printre medicamentele care, ”pe măsură ce le folosim, îşi pierd în eficienţă” din cauză că agenţii patogeni au capacitatea de a se adapta şi de a deveni rezistenţi la acestea.
”Este foarte important să utilizăm cu mare responsabilitate aceste antibiotice, din cauza riscului de dobândire a rezistenţei. Acesta este un aspect. Al doilea aspect este legat de infecţiile asociate asistenţei medicale, tocmai prin aceşti germeni multirezistenţi care, în final, se selectează în urma terapiilor antibiotice prelungite la pacienţi cu comorbidităţi, la pacienţi aflaţi în stare critică, în special la secţii de terapie intensivă”, a mai spus medicul.
Valeriu Gheorghiţă a atras atenţia şi asupra toxicităţii şi efectelor adverse pe care le poate genera utilizarea ”iresponsabilă” a antibioticelor.
”Lucrurile trebuie judecate de la caz la caz. Altfel, ne vom trezi după terminarea pandemiei cu o rezistenţă extrem de crescută a pneumococului (…) sau stafilococului. Cred că aici trebuie să punem în balanţă beneficiile vizavi de consecinţele pe care le putem avea în perioada post-pandemică, legat de riscurile rezistenţei la antibiotice”, a conchis Valeriu Gheorghiță.
FOTO: Valeriu Gheorghiță – Facebook
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!