Pe perioada întreruperii cursurilor din cauza pandemiei de coronavirus, elevii din mediul rural pot avea acces la activităţi de educaţie digitală prin proiectele desfăşurate de Fundaţia World Vision România, potrivit unui comunicat transmis de World Vision România.

Profesorii și coordonatorii proiectului „Vreau în clasa a 9-a”, program de burse pentru liceenii din mediul rural desfăşurat încă din 2008 de Fundaţia World Vision România, au demarat un program de meditaţii online, ce ajută liceenii să își ducă la bun sfârșit pregătirea pentru examenul de bacalaureat.

Elevii care vor beneficia de meditaţii sunt din judeţele Cluj, Vâlcea, Vaslui şi Ialomiţa, iar profesorii care vor preda digital în perioada următoare provin fie din cadrul liceelor la care învaţă elevii, fie din școlile sau instituților educaționale partenere, se mai arată în comunicatul World Vision România.

Primele sesiuni de meditații online la română, matematică, biologie şi informatică au început de pe data de 14 martie și funcționează pe Skype.

450 de bursieri vor participa la ateliere de dezvoltare personală

În cadrul atelierelor de dezvoltare personală, liceenii vor face în perioada următoare sesiuni de public speaking cu aplicabilitate individuală, prin care vor învăța și fixa elemente de limbaj non-verbal, paraverbal, abilităţile unui bun vorbitor, rolul intonației în exprimarea mesajului verbal.

Obiectivul atelierelor este ca elevii să identifice acele calități necesare sau care trebuie dezvoltate.

În perioada închiderii şcolilor din cauza pandemiei de coronavirus, elevii se vor întâlni cu psihologii și asistenții sociali ai organizației World Vision în grupuri de câte 15-20 de bursieri, tot online, prin intermediul unor aplicații dedicate care facilitează interacțiunea.

Proiectul „Şcoala din Valiză” ajută elevii din mediul rural să studieze în această perioadă

Chiar dacă școlile sunt închise, profesorii din proiectul „Şcoala din Valiză„ și-au continuat activitatea de acasă, în online.

Astfel că, în doar două zile, aceștia au pregătit 260 de lecții digitale pe platforma www.scoaladinvaliza.ro, iar 50 dintre lecții au fost deja accesate de peste 550 de elevi.

320 de profesori pentru 5.770 de elevi

Peste 6.000 de elevi și profesori (5.770 elevi și 320 de profesori) din zece şcoli din mediul rural beneficiază de proiectul de educaţie digitală „Școala din valiză”, o platformă online accesibilă profesorilor și elevilor de pe orice dispozitiv conectat la internet, dar și în valize tehnologice mobile, de utilizat în școlile lipsite de resurse.

În perioada în care şcolile vor fi închise, profesorii își vor susține orele online, live, pe această platformă.

Urmărește-ne pe Google News