Sindicatele cer salarii mai mari pentru a-și ajuta membrii să facă față creșterii costului vieții în întreaga țară. Greva a început de duminică, de la miezul nopții, și se va încheia luni, la aceeași oră.
Apelul la protest a fost lansat de sindicatele Verdi și EVG, două dintre cele mai mari din Germania. Verdi reprezintă aproximativ 2,5 milioane de angajați din sectorul public, inclusiv din transportul public și din aeroporturi, iar EVG reprezintă aproximativ 230.000 de angajați de la Deutsche Bahn, operatorul feroviar național al Germaniei, precum și de la alte companii de autobuze.
Ce solicită sindicaliștii
Ei speră să crească presiunea asupra angajatorilor înainte de o nouă rundă de negocieri salariale care va avea loc luni.
Verdi vrea să obțină o creștere salarială de 10,5% pentru personal, în timp ce EVG își dorește o majorare de 12%.
Frank Werneke, șeful Verdi, a descris creșterea salarială ca fiind „o chestiune de supraviețuire pentru multe mii de angajați”, potrivit presei locale.
„Oamenii nu sunt doar prost plătiți, ci și suprasolicitați fără speranță”, a declarat liderul sindical, care a admis că greva va afecta mulți navetiști și turiști, „dar mai bine o zi de tensiune cu perspectiva de a ajunge la un acord salarial decât săptămâni întregi de acțiuni sindicale”.
În așteptarea grevei de luni, compania feroviară de stat Deutsche Bahn (DB) a suspendat complet toate trenurile pe distanțe lungi, iar multe legături regionale și locale vor fi blocate.
„Nu ajută la nimic să efectuăm o legătură pe distanţe scurte cu un tren Intercity sau ICE, fiindcă avem la dispoziţie un conductor de tren, pentru ca trenul să rămână apoi blocat cine ştie pe unde, pentru că impiegaţii sunt în grevă. Pentru o astfel de zi nu este posibil să întocmim un mers al trenurilor alternativ, fiindcă sunt chemate la grevă foarte multe grupe profesionale”, a explicat încă de vineri un purtător de cuvânt al Deutsche Bahn.
Un reprezentant al DB a descris greva națională ca fiind „nefondată și inutilă” și a îndemnat sindicatele să se întoarcă „imediat” la masa negocierilor.
Asociația aeroporturilor din Germania a declarat că aproximativ 380.000 de călători vor fi afectați de grevă, dar a adăugat că aceasta „depășește orice măsură imaginabilă și justificabilă”.
Unii reprezentanți ai angajatorilor avertizează că sindicatele fac cereri nerezonabile, care riscă să îndepărteze publicul.
„Mega-greva”, așa cum a fost denumită de presa locală, are loc în urma acțiunilor sindicale din ultimele luni din mai multe sectoare germane, inclusiv în serviciile poștale, aeroporturi și transportul local. În urma acestor acțiuni, lucrătorii poștali au obținut, la începutul lunii martie, creșteri salariale lunare medii de 11,5%, iar în noiembrie IG Metall, cel mai mare sindicat din Germania, a obținut creșteri totale de 8,5% pentru cei aproape patru milioane de angajați pe care îi reprezintă.
Foto: EPA