Membrul coordonator a declarat în această săptămână pentru o publicaţie din Suedia că a fost contactat de reprezentanţii mai multor ţări rivale pentru a încheia înţelegeri prin care juriul să le acorde note ridicate, conform dailymail.com.
Acesta a acuzat echipa din Azerbaidjan, care a câştigat competiţia din 2011, că i-a oferit „suficienţi bani pentru a trăi un an întreg” şi a mai precizat că membrii delegaţiei din Azerbaidjan le-au oferit studenţilor din Lituania cartele de telefon gratuite şi i-au plătit pentru a vota.
Şi membrii echipei din Macedonia sperau că pot să obţină o înţelegere pentru semifinala concursului. În afară de aceste cazuri au mai fost încă trei ţări care au încercat să facă lucruri necurate.
Conform Mediafax, Bonnie Tyler, reprezentanta Marii Britanii la Eurovision 2013, a dezvăluit că a auzit că delegaţia rusă întrebând de ce nu a primit voturile pe care le-a plătit.
Sietse Bakker, coordonator Eurovision, a declarat că European Broadcasting Union investighează aceste acuzaţii. „Avem o politică foarte clară atunci când există astfel de speculaţii. În primul rând, întotdeauna cercetăm acuzaţia. Şi, dacă vom găsi dovezi reale că regulile concursului au fost încălcate, vom impune sancţiuni ferme şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a evita astfel de situaţii în viitor”.
Citeşte şi: Ovi pregăteşte piesa pentru Eurovision 2014
A fost „The Voice”, acum este „The Body”. Uite CEA MAI FIERBINTE IMAGINE cu CEZAR OUATU
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News