Al doilea cel mai populat oraș din Pakistan – cu peste 13 milioane de locuitori – a închis școlile și parcurile publice, centrele comerciale și birourile după ce indicele de calitate a aerului (AQI) a ajuns săptămâna aceasta la peste 400, potrivit IQAir.

Acest număr este considerat „periculos” de către compania elvețiană de monitorizare a aerului.

Autoritățile din provincia pakistaneză Punjab au impus o „urgență de mediu și de sănătate” în trei orașe – Gujranwala și Hafizabad, pe lângă Lahore – până când situația se va îmbunătăți, a declarat săptămâna aceasta ministrul șef al acestei provincii, Mohsin Naqvi.

În cele trei orașe, adunat, trăiesc peste 15 milioane de persoane.

„Va exista o circulație limitată a persoanelor către și dinspre aceste zone cu mijloacele de transport publice și private”, se arată într-un comunicat al biroului lui Naqvi, transmis marți.

De asemenea, guvernul lui Naqvi a restricționat adunarea a mai mult de patru persoane într-un singur loc.

Creșterea bruscă a poluării în Pakistan vine după ce, săptămâna trecută, în India vecină, smogul a acoperit capitala New Delhi, deoarece temperaturile mai scăzute au blocat particulele poluante, creând o ceață toxică care a atins niveluri periculoase.

În mod tradițional, spre sfârșitul anului, după recolta de iarnă, milioane de fermieri își curăță resturile de orez prin incendierea câmpurilor pentru a se pregăti pentru noua recoltă de grâu.

Acest lucru, împreună cu poluarea vehiculelor și poluarea industrială, au creat cantități abundente de smog în statele din nordul Indiei: Haryana, Punjab, Uttar Pradesh și New Delhi.

În această săptămână, Curtea Supremă a Indiei a ordonat autorităților din statele din jurul New Delhi să împiedice fermierii să ardă recoltele rămase, interzicând totodată utilizarea petardelor la nivel național înainte de festivalul Diwali, care va avea loc în acest weekend.

 
 

Urmărește-ne pe Google News