În ziua învestirii lui Donald Trump în funcție, Melania Trump a atras atenția cu schimbarea radicală a expresiei sale. Momentul a fost transformat în GIF și a devenit viral, dând naștere unei campanii numite “Free Melania”.
Scriitorul Andy Ostroy a postat GIF-ul viral pe Twitter, cu un mesaj anti-Trump. “Seems the only #Wall @realDonaldTrump’s built is the one between him and @FLOTUS #Melania #trump” – în traducere: “Se pare că singurul zid pe care Donald Trump l-a construit este cel dintre el și Melania Trump”.
Nu este singurul mesaj anti-Trump de pe Twitter, însă este unul care a … primit un like din partea Melaniei Trump. “Cred că nu este contul oficial al Primei Doamne a SUA”, a scris el pe Twitter, lângă imaginea în care arată “likeul” primit.
De fapt, acela este contul Melaniei Trump, deși este unul pe care nu l-a mai folosit din 8 noiembrie anul trecut, când i-a îndemnat pe americani să-l voteze pe soțul ei. Acum, ea are contul oficial al Primei Doamne a SUA, respectiv @FLOTUS.
Între timp, Melania și-a retras like-ul. Mai mult, jurnaliștii au analizat ce alte mesaje au avut parte de aceeași reacție din partea soției liderului american. Singurul tweet la care Melania a mai dat ”like” de la crearea contului datează din 2012, când fostului model i-a plăcut propriul său mesaj, ”Hello Twitter?!”.
Este foarte posibil să fie vorba de un accident, piratare sau ca persoana care a folosit contul de Twitter să fie novice pe această rețea de socializare.
Citește și:
- Melania Trump l-a “înghiontit” pe Donald Trump să ducă mâna la piept în timpul imnului | VIDEO
- Melania Trump a câștigat procesul cu Daily Mail. Publicația britanică îi va plăti despăgubiri
- Prima Doamnă a SUA se bucură de o popularitate tot mai mare
- Melania, cea mai nefericită primă doamnă a SUA. Va divorța de Donald Trump?