Teodor Meleșcanu participă luni la ședința reunită a
grupurilor parlamentare ale PSD, la care este prezentă și Viorica Dăncilă.

Ştiţi foarte bine, sunt afiliat politic, după ce am fost exclus din ALDE, la grupul PSD. Nu m-am înscris în Forţa Naţională deocamdată, eu sunt în grupul politic al PSD

Teodor Meleșcanu:

Întrebat dacă ar urma să se înscrie în PSD,
președintele Senatului a declarat: „Niciodată nu trebuie să spui niciodată în
politică. Asta am învățat-o”.

Meleșcanu a precizat că nu s-a înscris în Forța
Națională, așa cum anunțase noua formațiune, săptămâna trecută.

”Sigur, s-a mai grăbit lumea, s-a dat în diverse zone
(informaţia că s-a înscris în Forţa Naţională – n.r.). Eu sunt unul dintre cei
care sprijină ideea unei platforme politice şi civice care să dea românilor o
altă perspectivă”, a spus Meleșcanu.

Exclus din ALDE după ieșirea de la guvernare

Forța Națională, un proiect inițiat de Remus Borza la care s-au alăturat mai mulți parlamentari, precum Grațiela Gavrilescu, Ion Cupă sau Alexandru Băișanu, a anunțat înscrierea lui Teodor Meleșcanu în rândurile sale.

Fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu, propus de
PSD, a fost ales președinte al Senatului, fapt pentru care ALDE a decis
excluderea acestuia din partid.

Excluderea lui Teodor Meleșcanu și a altor câțiva
aleși, care au acceptat funcții în ministere, după ieșirea ALDE de la
guvernare, a dus la desființarea grupurilor parlamentare ale partidului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News