Între Campia Turzii și Turda sunt circa 10 kilometri. Primul oraș are în jur de 22.000 de suflete, celălalt, aproape 50.000. Pentru un muntean sau un oltean, confuzia poate ar fi acceptată.
Numai că această eroare aparține candidatei la funcția de primar în Câmpia Turzii. Presa locală scrie că, în dosarul său, propunerea de candidatură la alegerile locale din 27 septembrie 2020 este pentru funcția de edil al municipiului Turda!
PNL a făcut contestație, aceasta a fost respinsă
Oficialii PNL Câmpia Turzii au depus la Judecătoria Turda o contestație privind legalitatea candidaturii, solicitând respingerea acesteia, de vreme ce este menționat faptul că Daniela Dolha va candida pentru funcția de primar la Turda.
”La o simplă lecturare a acestui document, validat de Biroul Electoral de Circumscripție nr. 2 Câmpia Turzii, se constată cu puterea evidenței că doamna Daniela Dolha a fost desemnată de către conducerea Alianței USRPLUS să candideze în municipiul Turda și nu în municipiul Câmpia Turzii. Apreciem că acest document exprimă voința indubitabilă a conducerii județene a formațiunii politice USR-PLUS”, se menționează în contestația depusă de Sabin Ghemeș, reprezentant al PNL Câmpia Turzii, care solicită ”respingerea acestei candidaturi”.
USR-PLUS Câmpia Turzii spune că Judecătoria Turda a respins contestația PNL împotriva candidatei Alianței USR-PLUS, Daniela Dolha, ”așa cum era de așteptat”.
”În opinia PNL Câmpia Turzii, e firesc să acuzi de incompetență, complet gratuit, pe singurul candidat ce într-adevăr propune o schimbare în sistemul politic actual la nivelul administrativ. Erorile domniilor voastre în cheltuirea banului public sunt pe finalul documentării și unele arată că foarte probabil veți vizita și Judecătoria Turda, și Tribunalul Cluj”, au mai transmis cei de la USR-PLUS.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro