The Guardian scrie că Papa Francisc a autorizat o investigație cu privire la posibile nereguli financiare în cadrul Corului Capelei Sixtine, unul dintre cele mai vechi grupuri corale din lume. Vaticanul a emis, miercuri, un comunicat prin care confirmă această informație.

Publicarea comunicatului a venit la câteva ore după ce ziarul „La Stampa” a transmis că magistrații Vaticanului îl investighează pe managerul Corului Capelei Sixtine, care este laic, precum și pe directorul grupului coral, care este preot. Aceștia sunt suspectați de delapidare, fraudă şi spălare de bani.

În comunicatul Vaticanului este menționat faptul că Papa a autorizat ancheta în urmă cu câteva luni și că acum cercetările continuă.

În luna iulie, turneul de vară Corului Capelei Sixtine organizat în Statele Unite a fost anulat fără explicații oficiale.

Fondat în 1471, Corul Capelei Sixtine ar fi cel mai vechi grup coral din lume, cu rădăcini care se întorc la Schola Cantorum instituită de Papa Sfântul Gregoriu cel Mare în jurul anului 600.

Vezi care este misterul rețetei fumului care iese din coșul Capelei Sixtine.


Citește și Libertatea a vorbit cu primarul care i-a numit pe români „beţivi şi puturoşi”: „Când mă duc după oameni, eu asta găsesc pe la cârciumi”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News