„Eu nu am nimic cu presa. Nu o să pun niciodată pumnul în gură presei, dar sunt foarte revoltată că, prin 2014 – 2016, cred că toţi vedeam la televizor o justiţie televizată. Şi ce să vedeţi, dragi colegi, am scăpat o perioadă de această justiţie televizată, câţiva ani, şi, de curând, o unitate de parchet supra-specializată, mai mult în achitări, de ceva vreme are iarăşi televiziunile la poartă”, a spus judecătoarea Gabriela Baltag, marți, 27 iulie, în ședința Plenului CSM, potrivit Agerpres.

„Mă întreb cum este posibil. Oare ştiu cei de la televiziuni când se fac anumite anchete? Noi ce facem în acest sens? Suntem de acord să încurajăm această justiţie televizată? Pe mine mă deranjează foarte tare”, a adăugat Baltag.

Această chemare a televiziunilor, pentru că eu nu am văzut să fie o singură televiziune, nu cred că este benefică sistemului judiciar. Eu nu cred că (televiziunile – n.red.) ştiu cum se fac audierile sau cum se iau măsurile în dosarele instrumentate de anumite unităţi de parchet.

Judecătoarea Gabriela Baltag:

Liviu Dragnea a fost chemat ieri, 26 iulie, la Direcția Națională Anticorupție. Motivul a fost că „trebuie să i se comunice ordonanța de menținere a sechestrului judiciar în dosarul Tel Drum”, a declarat avocata sa, Flavia Teodosiu, pentru Libertatea.

Șeful CSM: Regret şi eu ideea de telejustiţie

La rândul său, preşedintele CSM, Bogdan Mateescu, a spus că nu i se pare firesc ca presa să beneficieze de „interceptări” sau să stea „la ușa de la intrare”.

„Nu mi se pare potrivit, aşa cum nu mi s-a părut potrivit niciodată să apară interceptări în mass-media sau chestiuni trunchiate ori presa la uşa de la intrare”, a afirmat Mateescu.

Apoi a continuat: „Justiţia se face în sala de judecată, organele de urmărire penală fac urmărire penală, conform legii, fază nepublică, şi, indiferent că ne place sau nu, că e importantă persoana urmărită penal sau nu e importantă, pentru că toţi suntem egali în faţa legii şi cel mai ticălos infractor, criminal, beneficiază de prezumţia de nevinovăţie”.

Regret şi eu ideea de telejustiţie. Ce am văzut eu? Dimineaţa, pe surse, percheziţii. După aceea, comunicat, ca să răspundă interpelărilor mass-media. Nu ştiu, mass-media, de la persoanele vătămate sau poate chiar de la Parchet, nu ştiu.

Preşedintele CSM, Bogdan Mateescu,

„Nimeni nu a acuzat DNA că pune la dispoziţie presei, dar efectul este acesta: telejustiţie”, a mai susţinut Mateescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News