Aproximativ 600 de membri ai bandei Mara Salvatrucha
(MS-13), din El Salvador, precum și rivalii lor de la Barrio 18 au fost arestați vineri, ca urmare a unei campanii susținute de SUA în America Centrală, care a dus la arestări în Guatemala și Honduras.
MS-13 și Barrio 18 sunt bande criminale de salvadorieni care au luat naștere în Los Angeles, SUA, în anii 80.
Sâmbătă, deținuții, care sunt acuzați, printre altele, de crimă, răpire și trafic de persoane, au defilat în fața presei.
În luna aprilie, președintele Bukele a provocat furia grupurilor de apărători ai drepturilor omului, atunci când a prezentat pe rețelele de socializare fotografii cu sute de membri ai bandelor din închisori, semigoi, în ciuda pandemiei de Covid. La acea vreme, deținuții erau pedepsiți pentru violență.
Aceasta este însă una dintre încercările țării central-americane de a reduce rata criminalității, una dintre cele mai ridicate din lume. Iar statisticile arată că, cel puțin acum, rata crimelor a scăzut cu aproape jumătate în acest an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Președintele Bukele susține că rata infracționalității a scăzut datorită prezenței militare și a poliției pe străzi, precum și în închisori, despre care se crede că sunt controlate de bande.
Cu toate acestea, o investigație publicată de o publicație susține că a existat un pact între Guvern și una dintre cele mai active grupări criminale, privind reducerea omuciderilor în schimbul altor beneficii, inclusiv sprijin electoral pentru Bukele, acuzație pe care președintele a negat-o.