„Accidentul oribil” s-a produs în timp ce echipa elenă de salvatori se afla în drum de la Benghazi la Derna, la 300 de kilometri spre est, a afirmat ministrul sănătăţii din Estul Libian, Othman Abdeljalil, în cadrul unei conferinţe de presă ținute în oraşul devastat de inundaţii.

„Echipa era formată din 19 membri. Patru dintre ei au murit, iar ceilalţi 15 au fost răniţi. Opt sunt în stare stabilă, iar ceilalţi şapte în stare critică”, a afirmat ministrul libian.

Accidentul s-a produs când autovehiculul echipei greceşti a intrat în coliziune cu o maşină care transporta o familie libiană, trei dintre membrii acesteia pierzându-şi viaţa, iar alţi doi fiind grav răniţi, a adăugat ministrul.

La Atena, statul major al armatei elene a confirmat că o echipă de salvare trimisă în Libia de Ministerul Apărării a fost implicată într-un accident rutier, dar s-a limitat la a vorbi despre persoane „rănite uşor” printre membrii acesteia.

„Se desfăşoară o operaţiune de repatriere a acestor persoane de la Benghazi”, au anunțat autoritățile de la Atena, precizând că au trimis în Libia, în acest scop, un avion C-130 al armatei elene cu o echipă medicală la bord.

Foto: Profimedia Images

 
 

Urmărește-ne pe Google News