Acordeonistul Câlţea Ferenctz şi saxofonistul Mircea Busuioc urmau să cânte, duminică, la o nuntă, astfel că se urcaseră într-una din maşinile care îi duceau pe nuntaşi la petrecere. Şoferul automobilului a vrut la un moment dat să depăşească o coloană, însă la revenire pe sensul de mers maşina s-a lovit puternic de un cap de pod. În urma impactului violent, şoferul şi acordeonistul au decedat, iar al doilea muzician a fost transportat în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. Vestea tragediei a adus o mare suferinţă în rândul colegilor din ansamblul folcloric. “Ne despărţim cu mare durere de unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori de la «Cindrelul- Junii Sibiului», de un om minunat, de un suflet drag şi de un artist de seamă al nostru”, a spus Silvia Macrea, directoarea ansamblului.

Actori fără voie, în accident


Pasagerii din autocar au scăpat teferi
Autocarul cu care actorii Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa se întorceau de la un spectacol din Germania a fost implicat ieri într-un accident petrecut în judeţul Arad. O maşină condusă de un bulgar a pătruns pe contrasens şi a lovit autovehiculul în care se aflau artiştii. În urma impactului, şoferul autoturismului a murit, iar alţi patru oameni au fost răniţi. Cei 32 de pasageri din autocar au scăpat doar cu o sperietură. “Mulţi dintre noi dormeam în momentul producerii accidentului. Pentru noi, totul s-a terminat cu bine, însă e o tragedie, pentru că un om a murit şi alţii sunt răniţi grav”, a povestit Cristi Parmac, unul dintre actorii din autocar. (Cristian Cotuna)

 
 

Urmărește-ne pe Google News