În timpul ocupației germane a Letoniei din al Doilea Război Mondial, 25.000 de evrei au fost deportați la Riga și împușcați în pădurea Bikernieki. Morții au fost îngropați fără nume. 

De asemenea, prizonierii politici și prizonierii de război sovietici au fost executați și aruncați în gropi comune.

Peste 35.000 de oameni au murit la Bikernieki, între 1941 și 1944. Numărul exact al victimelor este necunoscut.

Memorialul de la Bilernieki, 80.000 de metri pătrați, a fost inaugurat la 30 noiembrie 2001, la 60 de ani de la începutul deportărilor.

Imaginile difuzate online arată că zidurile de la intrare au fost vandalizate cu vopsea, fiind inscripționată litera Z, simbol al invaziei Ruse în Ucraina.

Poliția investighează cazul, iar administrația orașului a precizat că „urmele actului șocant de vandalism au fost înlăturate”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News