Numele ei este Jane. Munceste 16 ore pe zi. Face curatenie in casa, tunde gazonul, spala, calca si apoi se asaza la locul ei in debara pana a doua zi. Nu este un caz de exploatare. Este visul oricarei gospodine: un robot care sa faca toata treaba in casa. Si, potrivit geniului calculatoarelor, Bill Gates, toate acestea vor deveni realitate in viitorul apropiat.

Vor fi folositi si in medicina

O industrie care ar schimba lumea cu totul. Asa numeste Bill Gates industria robotilor de gospodarie. In lume exista deja aproape doua milioane de oameni care folosesc astfel de ajutoare la treburile casnice. Dar Gates crede ca intr-un viitor apropiat fiecare gospodarie va avea un asemenea ajutor, iar domenii precum medicina sau industria ar avea si ele de castigat foarte mult. Pentru ca, spune el, robotii ar putea rezolva multe probleme.

“Robotii ar putea fi extrem de utili cand vine vorba sa ii ajute pe oamenii in varsta, carora ar putea sa le si tina companie. Robotii i-ar putea ajuta si pe cei cu handicap, soldati, constructori sau medici”, spune Bill Gates.

Cea mai mare provocare pentru Gates este sa gaseasca un limbaj de programare universal, prin care dezvoltatorii de roboti din toata lumea sa poata sa trezeasca la viata ajutoarele. Gates a scos deja pe piata un pachet de programe. “In acest pachet este inclus un program pentru ajutor prin care se pot scrie aplicatii pentru roboti. De indata ce acesti roboti vor fi disponibili pentru utilizator, ei vor schimba maniera in care lucram, comunicam, invatam si discutam atat de mult precum au schimbat calculatoarele lumea in ultimii 30 de ani“, crede Gates.

PUTZFRAU – femeie de serviciu. Robotul face podeaua stralucitor de curata, aspira si lustruieste

ALTENPFLEGER – ingrijitor de batrani. Robotul medicinal le aduce seniorilor tintuiti la pat si persoanelor cu handicap mancarea si pastilele

GARTNER – gradinar. Robotul tunde iarba ca si pe terenul de la Wimbledon, la dorinta, si ajunge in fiecare colt asemeni celui mai priceput gradinar

WACHMANN – agent de paza. Agentul de paza electronic patruleaza in jurul casei, filmeaza zona si informeaza despre orice miscare gresita

HAUSMADCHEN – menajera. “Femeia de serviciu” electronica poate sa calce si sa impatureasca hainele – poate chiar sa sorteze hainele albe de cele colorate

Razboaie fara soldati

Multe companii care produc armament au proiecte de miliarde de dolari care au drept tinta crearea unor roboti care sa inlocuiasca soldatii in zonele de conflict. Armata SUA se asteapta sa si obtina rezultate pana in 2015. Statele Unite pierd 100 de soldati in Irak in fiecare luna din cauza atacurilor cu bomba sau cu masini-capcana. Inlocuirea patrulelor cu roboti ar elimina riscul pierderii de vieti omenesti.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News