Mijlocașul de 28 de ani s-a despărțit de Dinamo în această vară și a preferat să se transfere în Rusia, acolo unde se va înfrunta cu Mircea Lucescu, antrenorul celor de la Zenit. Bicfalvi și Lucescu au fost adversari și în Ucraina, când mijlocașul juca la Volyn Luțk, iar Lucescu o antrena pe Șahtior.

Tom Tomsk e nou-promovată în prima ligă rusă. Bicfalvi a petrecut o scurtă perioadă la Dinamo în returul sezonului trecut, iar înainte jucase în China, pentru Liaoning Whowin, unde nu s-a adaptat și a preferat să revină în Europa.

Eric Bicfalvi a spus, pentru www.dolcesport.ro: ”Mă bucur pentru că am ajuns la Tom Tomsk. Băieții de acolo sunt super, staff-ul la fel. Cu unii dintre ei mă știu din Ucraina, așa că îmi va fi ușor să mă acomodez. Am ales Tom Tomsk pentru că era cea mai bună ofertă pentru mine din toate punctele de vedere. Sper să fiu sănatos, asta în primul rând, și să joc bine. Jucând bine, pot spera la o echipă mai bună, la un contract mai bun și la echipa națională”.

Alte transferuri
Mijlocaşul Claudiu Voiculeţ (30 de ani), care ultima dată a jucat la echipa ASA Târgu Mureş, a semnat un contract pe două sezoane cu formaţia Pandurii Târgu Jiu. Mijlocaşul în vârstă de 30 de ani a mai evoluat la clubul gorjeni în perioada 2010 – 2013 şi se află în cantonament cu echipa de la începutul antrenamentelor din Slovenia. În precedenta perioadă jucătă la Pandurii, Voiculeț a bifat 80 de meciuri pentru echipa gorjeană și a marcat 13 goluri. Fotbalistul mai are în CV echipe precum FCM Târgoviște, Farul Constanța, Internațional Curtea de Argeș și CFR Cluj.

De ce lumea MAGA urăște Europa? Echipa lui Donald Trump duce războiul cultural american peste Atlantic, cu implicații pentru Uniunea Europeană
Recomandări
De ce lumea MAGA urăște Europa? Echipa lui Donald Trump duce războiul cultural american peste Atlantic, cu implicații pentru Uniunea Europeană

Preşedintele FC Botoşani, Cornal Şfaiţer, a declarat gruparea botoşăneană îl aşteaptă în probe pe fundaşul nigerian Ebenezer Kunle Odunlami (26 de ani), de la Sunshine Stars. Odunlami are două selecţii în prima reprezentativă a Nigeriei.. ”În cantonamentul nostru din Austria va veni în probe fundaşul nigerian Ebenezer Kunle Odunlami. El a jucat până acum doar în Nigeria. L-am urmărit pe mai multe DVD-uri şi ne-a lăsat o impresie bună. Sperăm să rezolvăm cât mai repede problemele cu viza Schengen pentru el. Ne dorim să fie înlocuitorul lui Michael Ngadeu, să fie fundaşul central de care avem nevoie“, a declarat Cornel Şfaiţer. Oficialul formaţiei botoşănene a mai precizat că în probe vor veni mai mulţi jucători. „Va mai veni în probe un fundaş central polonez dar şi unul român. Avem referinţe bune despre ei şi în funcţie de ce vor arăta în Austria vom lua o decizie dacă îi vom transfera. Vor veni şi doi mijlocaşi, unul polonez şi unul brazilian”.

 

 

Urmărește cel mai nou VIDEO
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.