Pentru prima dată în istorie, Mercedes a ales să echipeze Clasa S cu un motor care are doar 4 cilindri. Da, nu este nimic greşit: doar 4 cilindri. Unii ar spune că este o mare greşeală sau cei mai pretenţioşi gândesc cu siguranţă că acesta nu poate fi un S adevărat, care să se ridice la nivelul prestigiului dobândit de-a lungul anilor. Însă noi spunem că nu trebuie să ne grăbim, pentru că S 250 CDI poate fi o surpriză. Pentru noi a fost.
Ca să facă acest pas important, Mercedes a ales motorizare diesel de 2,2 litri, în varianta sa de top în care dezvoltă 204 CP. Am aşteptat cu interes să auzim motorul funcţionând sub capotă, pentru a vedea dacă vibrează, cât de tare se aude în habitaclu şi dacă se ridică la nivelul unei astfel de limuzine. Deşi am condus acest motor şi pe Clasa C şi pe Clasa E, unde are un zgomot sesizabil şi momente în funcţionare când vibrează (ca orice diesel), am constatat că în cazul lui S 250 CDI totul e diferit. Nivelul de insonorizare este cu totul altul, pentru că sunt foarte rare momentele când zgomotul motorului e sesizabil mai mult ca la celelalte versiuni ale Clasei S. În plus, vibraţiile aproape că lipsesc şi prea puţine lucruri fac diferenţa faţă de cum se comportă dieselul V6.
Plusuri
- confort de top;
- lipsa vibraţiilor;
- consum redus;
- spaţiu interior uriaş.
Minusuri
- preţ relativ mare;
- agilitate redusă
Date tehnice
Motor: L4 bi-turbo, cilindree: 2.143 cmc, putere maximă: 204 CP/4200 rpm, cuplu maxim: 500Nm/1.600 rpm, viteză maximă: 240 km/h, acceleraţie 0-100 km/h: 8,2 secunde, consum mediu: 5,9 l/100 km, preţ de bază: 74.896 de euro cu TVA
Pentru mai multe materiale, căutaţi la chioşcuri revista Auto Bild.