Un purtător de cuvând al companiei a spus că tranziția se va face odată cu lansarea noilor game de modele
„Odată cu creșterea electrificării, vedem o creștere a cererii pentru componente de electromobilitate, baterii și sisteme electrice”, a spus acesta.
În acest moment, modelele A-Class, B-Class și CLA sunt livrate cu cutii manuale de viteze.
Trecerea ar urma să aibă loc din 2023, dar data exactă nu a fost anunțată din motive de competiție.
Fabricile din România
Mercedes deține în România o fabrică de cutii de viteze la Sebeș, în județul Alba, deținută de filiala Star Assembly din țára noastră.
Fabrica a fost inaugurată în 2014, iar gigantul german a primit un ajutor de stat de 37,4 milioane de euro. Investiția totală s-a ridicat la 238 milioane de euro, conform Mediafax.ro.
În cadrul Star Assembly sunt asamblate cutii de viteze automate cu dublu ambreiaj în opt trepte, precum și transmisii cu nouă trepte de viteză pentru Mercedes-Benz.
Star Assembly a consemnat în anul 2020, ultimul pentru care există date raportate la Ministerul Finanțelor, afaceri de 7,36 miliarde de lei și un profit net de 242 milioane de lei.
O altă filială a Mercedes, Star Transmission, produce în Cugir roţi dinţate, componente pentru motoare, transmisii şi sisteme de direcţie. Aceasta a fost înființată în 2001.
În 2020, Star Transmission a raportat afaceri de 290 de milioane de lei și un profit de 6,9 milioane de lei.
În total, Mercedes are aproximativ 3.000 de angajați în țara noastră.
Libertatea a solicitat un punct de vedere din partea Mercedes în privința impactului avut asupra fabricilor din România de decizia grupului. Până la momentul scrierii acestui articol nu am primit răspuns.