În fiecare an, înainte de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, zeci de credincioşi din localitatea sălăjeană Bobota pleacă pe jos până la Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj. Anul acesta, cei 26 de pelerini de toate vârstele au plecat luni dimineaţă şi au de parcurs 150 de kilometri. Mariana Muste (foto, 40 de ani) a fost deja de 26 de ori pe acest drum greu şi istovitor. “Merg din 1988 neîntrerupt. În doi ani, când am născut copiii, nu am putut merge pe jos, dar am fost cu maşina”, spune ea. Alături de Mariana merge şi soţul său Nicu, iar în câţiva ani speră să îi poată lua cu ei şi pe cei doi copii. Grupul a făcut primul popas în satul Popeni, unde un localnic îi adăposteşte an de an în şură, iar ieri au parcurs cea mai mare distanţă din traseu aproximativ 60 de kilometri, înnoptând la Pustuţa, în judeţul Cluj. Pelerinii speră să ajungă astăzi la Nicula, unde se vor ruga timp de două zile, înainte de a se întoarce la casele lor tot pe jos, pe drumul pe care au venit. Se pare că obiceiul ar fi început în 1930, când trei bătrâni au plecat pe jos pentru a se ruga la Mănăstirea Nicula.

Urmărește-ne pe Google News