Alege corect locul. Nu instala “tabăra” în apropierea apelor stătătoare, care le priesc de minune ţânţarilor, şi nici în zone cu foarte multă verdeaţă (copaci, arbuşti, ierburi înalte), preferate de păianjeni, căpuşe, gândaci.
Alungă-le cu produse speciale. Spray-uri, loţiuni, creme – găseşti, în magazinele de profil, o gamă foarte variată. Unele previn înţepăturile, altele calmează pielea înţepată de insecte, reducând inflamaţia, roşeaţa şi mâncărimea. Bazează-te în special pe cele dintâi: pulverizează-le în aer, în jurul locului în care campezi şi în interiorul cortului pe care îl închizi apoi cât mai bine, urmând să-l aeriseşti, ulterior, doar prin geamul prevăzut cu plasă.
Ia-ţi şi o brăţară anticăpuşe
Aceste accesorii colorate, destul de şic, sunt îmbibate cu uleiuri naturale care, datorită căldurii degajate de corp, emană continuu un parfum ce ţine la distanţă căpuşele, ţânţarii şi alte insecte.
Aprinde făclii de grădină. Mai poţi folosi şi făclii de grădină antiinsecte, care se aprind şi scot un fum ce pune pe fugă insectele. Făcliile de calitate “îşi fac datoria” chiar şi pe timp ploios.
Fără şort şi maiou decoltat. Pentru tine, şortul, tricoul minuscul şi şlapii reprezintă costumaţia ideală pentru ieşiri în natură? E greşit! Trebuie să porţi haine lungi, uni şi deschise la culoare (unele insecte sunt atrase de culorile puternice şi de imprimeuri). Pe de o parte, o astfel de vestimentaţie protejează pielea, acoperind-o, iar pe de altă parte, te ajută să detectezi mai iute insectele care urcă sau aterizează pe suprafaţa lor.

Gigi Becali, în genunchi, în pantaloni de piele și bocanci, la slujba de Bobotează
Recomandări
Gigi Becali, în genunchi, în pantaloni de piele și bocanci, la slujba de Bobotează

Parfumul le atrage ca un magnet

Mirosurile puternice (deodorante, parfumuri, spray-uri sau loţiune de plajă etc.) atrag magnetic insectele (ţânţarii, în special), aşa că este bine să-ţi procuri, înainte de a pleca din locuinţă, un deodorant fără miros, aşa cum este piatra de alaun cu săruri de potasiu. Şi să laşi acasă sticluţele cu parfum.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Viva.ro
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
CTP l-a luat la țintă pe David Popovici, după ce sportivul și-a luat bolid de 120.000 de euro: „Sunt uluit de micimea marelui vis pe care l-a avut”
FANATIK.RO
CTP l-a luat la țintă pe David Popovici, după ce sportivul și-a luat bolid de 120.000 de euro: „Sunt uluit de micimea marelui vis pe care l-a avut”
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Observatornews.ro
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI