Merkel a spus, vineri noaptea că ea crede că Marea Britanie va respecta planul de retragere din Uniunea Europeană, în ciuda eşecului înregistrat de conservatori în alegerile anticipate.
”Presupun că Marea Britanie, din ce am auzit astăzi (vineri – n.r.) de la premier, vrea să respecte planul negocierilor. Noi vrem să negocierm rapid, vrem să respectăm calendarul propus, deci până în acest moment nu cred că există nimic care să sugereze că aceste negocieri nu vor începe aşa cum am convenit”, a declarat cancelarul german în timpul unei vizite la Ciudad de Mexico.
Liderii europeni şi-au exprimat îngrijorarea după pierderea majorităţii conservatoare, care ar putea să ducă la un eşec al negocierilor pentru Brexit.
”Marea Britanie este o membră a NATO, aşa că împărţim foarte multe provocări comune şi aceasta este atitudinea pe care vrem să o aducem la masa negocierilor. Dar desigur că vom evalua interesele celor 27 de state membre care reprezintă Uniunea Europeană”, a completat cancelarul Germaniei.
Merkel a declarat că Regatul Unit rămâne o parte din Europa în ciuda Brexit-ului.
Rezultatele alegerilor legislative din Marea Britanie, convocate în urmă cu șapte săptămâni de Theresa May, nu au fost deloc cele așteptate de premier atunci când a decis că poate să-și consolideze puterea în Camera Comunelor. Conservatorii au câștigat toruși cel mai mare număr de mandate, dar nu suficiente pentru a avea majoritatea și a forma singuri guvernul.
Concluzia scrutinului de joi este că, deși sunt în continuare principalul partid din Marea Britanie, conservatorii pierd teren de la un scrutin la altul, iar de data aceasta au obținut un număr mai mic de mandate decât aveau când au pornit în cursa electorală.