Mersul trenurilor de Paşte. Cum circulă trenurile în perioada Sărbătorilor Pascale şi programul agenţiilor de voiaj:
CFR Călători informează că în minivacanța prilejuită de Sărbătorile de Paște, capacitatea de transport va fi adaptată la nivelul întregii rețele feroviare în funcție de evoluția și dinamica traficului de pasageri, în special, la trenurile către cele mai solicitate destinații: Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Satu Mare, Timișoara, Vatra Dornei.
Şi în 2017 Compania de Transport Feroviar a luat o decizie similară, pe 14 aprilie venind anunţul că CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanţa de Paşte.
Pentru pasagerii care vor călători de la Pitești către Mănăstirea Curtea de Argeș, în data de 8 aprilie, trenurile din graficele obișnuite vor circula după un nou program, astfel:
– Regio 13231, Piteşti (08.30) – Curtea de Argeş (09.19);
– Regio 13232, Curtea de Argeş (13.30) – Piteşti (14.19).
Acestea vor opri în: Piteşti Nord, Bascov, Merişani şi Băiculeşti. Biletele de tren pot fi achiziţionate online de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele de eliberare bilete, din gări, sau direct de la casele de bilete și agenţiile de voiaj CFR.
Agenţia de voiaj din Aeroportul Otopeni va fi deschisă în zilele de 6, 7 şi 9 aprilie. În zilele libere de sărbătoare legală – 6, 8 şi 9 aprilie, vor fi deschise agenţiile de voiaj CFR Călători din Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti, Iulius Mall din Iași, conform programului de lucru al centrelor comerciale, restul agenţiilor de voiaj fiind închise.
În perioada 7 – 9 aprilie 2018, când traficul de călători este extrem de redus, o serie de trenuri InterRegio precum şi unele trenuri Regio nu vor circula.