5 comentariiCel mai recent start-up fondat de Raluca Popa se numește Opaque. Despre cel dintâi start-up al ei, acum pe profit, profesoara a vorbit în primul episod al reportajului din California. Raluca îmi explică ce fac programele Opaque, printr-o frază care sună aproape a slogan: „lock the data to unlock its potential”. Ce înseamnă să „încui datele”?
Datele medicale pot fi analizate când sunt criptate
Spitalele, de pildă, nu fac, în mod curent, schimb de date, de teama că elemente confidențiale, personale, pot ajunge în posesia cui nu trebuie.
Două sunt aplicațiile care o interesează cel mai mult pe Raluca. Prin programele Opaque, susține ea în discuția cu Libertatea, spitalele și instituțiile medicale pot să pună în comun datele pacienților, dar într-o formă criptată.
„Dacă manipulezi datele așa cum sunt ele, necriptate, atacatorii pot să atace acel server și să ia datele. Vrei să protejezi datele și când calculezi sau le prelucrezi. Tehnologia ajută spitalele să share data unele cu altele, fără aceste riscuri”.
Inovația noastră principală este că poți să ții datele criptate când calculezi pe ele, când le analizezi. De exemplu, când calculezi care e cel mai bun tratament pentru o anumită formă de cancer.
Raluca Popa:
Asta facilitează cercetarea medicală, protejând totodată și dreptul la viață privată al pacienților. În opinia româncei, sistemul va oferi deschiderea de noi perspective pentru cercetarea medicală.
Cum ar putea folosi băncile softurile Opaque
Cealaltă aplicație importantă a programelor Opaque este în domeniul bancar. Aflate la concurență unele cu altele, băncile nu și-ar pune niciodată datele la comun, chiar și în lipsa pericolului unui atac cibernetic.
Criptarea datelor cu programele Ralucăi, spune ea, elimină problema. Asta înseamnă că „pot fi identificate conturile suspicioase, prin care se face spălarea de bani. Pe datele unei singure bănci nu poți face asta”, explică ea.
E vorba de agregarea de informație, care face eventualele infracțiuni depistabile
Posibilitatea punerii în comun a datelor băncilor ajută și investigatorii în lupta cu traficul de ființe umane, dat fiind că aceste rețele apelează des la spălarea de bani, mai spune românca.
Aceasta e moștenirea pe care Raluca visează să o lase prin munca ei: „Aș vrea să pot să schimb lumea, să creez o cercetare și un produs cu un impact semnificativ asupra lumii: să se poată face cercetare mult mai bună în medicină sau să se poată depista fraude de tot felul, prin sistemele mele”.
„Work hard, play hard”
Venită din România, Raluca a studiat în SUA, apoi a stat un an în Elveția. A revenit în America, pentru că, argumentează ea, a învățat că i se potrivește mai bine „nebunia spre excelență” a americanilor decât stilul mai echilibrat al europenilor.
Astăzi, când combină activitatea didactică, de cercetare și antreprenorială cu viața de familie, Raluca își definește stilul de viață ca fiind „work hard, play hard”. „Eu vreau să fac și profesorat, și firma 1, și firma 2. Eu aleg pentru că sunt foarte multe oportunități stimulante și nu vreau să le refuz. Am timp și de familie, și de bebeluș, și de soț. Călătorim, ieșim. Cum se zice: work hard, play hard” („muncești din greu, te distrezi din plin”).
S-a întors la muncă la șase săptămâni după ce a născut, ca să nu „piardă niște trenuri”
Acum un an și patru luni, Raluca a devenit mamă. A născut o fetiță, Ada, botezată atât după numele ei mijlociu, cât și după Ada Lovelace, considerată primul programator din lume. (În cazul Ralucăi, Ada a fost un nume predestinat, deși e ales de tatăl său, și fără nicio legătură cu programatoarea.)
După șase săptămâni de concediu de maternitate, Raluca și-a reluat munca la Berkeley. Nu era obligată, universitatea îi oferea posibilitatea să stea 6 luni acasă. „Dar am vrut să mă întorc, pentru că pierdeam anumite trenuri și ocazii pe care nu am vrut să le pierd”.
Fata ei vorbește 70% română, 30% engleză
Acum, mama Ralucăi stă în California cam șase luni pe an și îi ajută pe Raluca și soțul ei, Warren, la îngrijirea micuței. În restul timpului, Ada merge la o creșă privată. „Dar tot petrec destul de mult timp cu bebelușa”, spune tânăra din România.
Raluca și Warren, tot cripto-antreprenor, o cresc pe Ada ca un copil bilingv. Momentan vorbește mai mult română (70%) decât engleză (30%), în special mulțumită bunicii.
Warren, născut în Santa Barbara, California, învață și el limba soției, româna. Nu e ușor să o prindă, dar îl ajută faptul că vorbește deja spaniolă.
Familia locuiește acum într-o casă cu piscină în Pleasant Hill, un orășel liniștit, mai potrivit vieții de familie decât Berkeley, care este activ, mult mai studențesc.
Soțul Ralucăi lucrează în același domeniu și amândoi iubesc mult ceea ce fac, așa că nu simt neapărat nevoia unei delimitări între muncă și timpul liber. Vorbesc mult de muncă și business unul cu celălalt. „Acum, de exemplu, plecăm pentru trei săptămâni în Hawaii și vom lucra de-acolo, doar schimbăm peisajul. Evident că și înotăm, facem surf, dar și lucrăm. Așa ne place. Mi se pare mai interesant să discutăm de idei stimulante decât ce cumpărăm de la alimentară sau ce vedem la televizor”, spune Raluca.
„Suntem hungry (n.r. – înfometați). Hungry pentru a reuși ceva care să lăsăm în spate după ce murim”.
Ce înseamnă să fii femeie într-o comunitate plină de bărbați
Chiar și astăzi, în 2023, la cursurile de informatică de la Berkeley sunt înscrise mult mai puține fete decât băieți, am remarcat la cursul româncei. Raluca Ada Popa e o femeie tânără într-un domeniu care, chiar și într-un stat progresist cum e California, rămâne dominat de sexul masculin. (Între 35 și 40% din angajații Opaque sunt femei, o cotă peste medie.)
În timpul unei vizite la sediul firmei sale Opaque, din San Francisco, o întreb dacă a avut vreodată probleme din cauza asta. Ca de obicei, transformă un potențial dezavantaj într-un lucru bun. „Știu că multe femei spun asta, dar mie mi s-a părut mai ușor să fiu memorabilă. Că mă duc la o conferință și țin un discurs și lumea mă ține minte. Pe când mai sunt vreo 30 de bărbați pe care lumea nu îi distinge neapărat între ei”.
Exerciții „de olimpiadă” doar pentru băieți
Dar nu a fost mereu așa, „cu avantaj”. Când era elevă de liceu, în România, Raluca spune că a dat de profesori care plecau de la prejudecata că băieții se pricep mai bine la științele exacte și inginerie. Își amintește că la una dintre materiile care ar fi trebuit să o pregătească pentru cariera de azi, profesorul dădea culegerea de exerciții doar băieților să se pregătească pentru olimpiade. A mers oricum la olimpiade și după ce a avut rezultate, „chiar acești profesori și-au schimbat părerea. Uneori aveau complet altă atitudine și spuneau că fetele sunt mai conștiincioase”. Raluca nu e de acord. „Nu contează sexul. Contează personalitatea omului”.
În SUA, nu s-a simțit niciodată discriminată. Când a decis să se întoarcă foarte repede din concediul de maternitate, spune că nu a fost din cauza unor presiuni externe, ci strict din dorința ei de a relua munca. Avea oricum și la universitate, și la firmă flexibilitatea de care are nevoie o tânără mamă.
„Dacă alăptam pe zoom, nu se supăra pe nimeni. Mai intram în meetinguri pe zoom, cu pompa de lapte și o auzeau angajații”, spune zâmbind.
„România are unicornii ei”
Și tot zâmbind, îmi povestește și de relația ei cu România. Nu sunt urme de amărăciune, nici de condescendență în felul în care vorbește de țara natală.
La Opaque, Raluca a angajat, la distanță, doi programatori români, care lucrează din Cluj, oraș în care, pe termen lung, tânăra antreprenoare vrea să deschidă o ramură a firmei sale. Cu ea și încă un român din Bay Area angajat la start-up, echipa de 35 de oameni are peste 10% dintre angajați de origine română.
„Sunt programatori foarte buni în România. Talent super”, spune entuziasmată
„Îi cunosc și am mai multă încredere decât cu oameni din India sau America de Sud, pentru că acolo nu știu așa bine (n.r. – mediul). Iar costurile în România sunt o treime față de costurile de angajare pentru programatorii din Silicon Valley”, mărturisește ea.
De la distanța de 10.000 de kilometri care o desparte de Sibiul natal, Raluca privește foarte optimistă spre România. Se întoarce des în țară și spune că simte un progres impresionant, mai ales în ceea ce privește comunitatea de informatică și antreprenoriatul, în special în Transilvania.
„Când mă întorc, mereu văd mare schimbare. Mi se pare că spiritul antreprenorial a crescut enorm. România începe să aibă unicornii ei și cred că o să aibă din ce în ce mai mulți”.
„Văd enorm de mult progres în România”
„Știu că toți românii din România văd în continuare partea negativă. Și eu văd partea negativă și în California. Și aici sunt nebunii de tot felul”, spune Raluca, dar distanța o ajută să vadă evoluția în bine din România: „Văd enorm de mult progres. Economia crește în mod evident. Mi se pare că și spitalele, și educația s-au îmbunătățit”.
Mereu încăpățânată să vadă partea bună, observă la IT-iștii și antreprenorii din România „dorința de excelență, arderea interioară de a reuși. Cred că doar mai este un drum de parcurs până se ajunge la același nivel de resurse și de experiență ca în State”.
Se mai gândește un pic și adaugă: „Dar nu e încă aceeași reprezentare. Aici (în SUA) se adună oamenii cei mai buni din toată lumea, și contează să lucrezi cu astfel de oameni. Dar, în rest, mi se pare că în România este talentul, este dorința, mai este un drum de parcurs să se ajungă la resursele, experiența și educația de aceeași parte”.
Încearcă să pună umărul la ceva legat de România, în felul ei. Spune că lucrează cu Consulatul României și cu echipa Ministerului Digitalizării la proiecte de susținere a antreprenoriatului românesc în relația cu investitorii americani.
Ce înseamnă asta concret? Sunt câteva start-upuri din România pe care le ajută să intre în contact cu investitori americani, dar și să își pregătească prezentările pentru a-i convinge pe aceștia să parieze pe ideile lor.
„S-a mai redus din diferența între State și România”
O întreb pe Raluca în ce măsură ar judeca diferit decizia de a pleca din țară, dacă ar absolvi acum liceul, în România lui 2023. „Cred că ar fi mai multe motive de rămas decât înainte, dar pentru educația superioară aș merge tot în State. Facultățile și doctoratul în SUA sunt în continuare numărul 1 în lume la informatică. Însă înainte diferența între State și România, în general, era mult mai mare. S-a mai redus din ea”.
În California, Ralucăi îi plac multe: vremea, stilul liberal, progresist, atenția pe care oamenii o acordă problemelor de mediu. Însă îi vede și unele neajunsuri. California este statul american cu cea mai mare populație de persoane fără adăpost: peste 115.400 de oameni, jumătate din numărul total în SUA.
„Pe de-o parte, e și vremea bună, și pot să stea afară. Pe de altă parte, California e un stat foarte liberal, îi lasă să ocupe un spațiu public și să-și pună acolo un cort, o pătură. Nu-i forțează să meargă într-un adăpost, cum fac alte state”, explică ea numărul de oameni care stau pe străzi, sub poduri sau în stații de metrou.
A venit și Sillicon Valley și foarte mulți oameni s-au îmbogățit extrem de mult. Au crescut exorbitant prețurile la case și chirii, ceea ce a lăsat unii oameni fără posibilitatea de a-și permite o locuință. Acum sunt niște extreme de bogăție incredibile. Ai și cei mai bogați oameni din lume, și oameni care nu au nimic și stau pe stradă.
Totuși, continuă ea, există adăposturi, dar mulți potențiali beneficiari le refuză.
„Unele meserii vor fi înlocuite de AI, dar vor apărea altele”
Discuția cu Raluca continuă în sala de conferințe a start-upului. În birouri e gol, pentru că aproape toată lumea lucrează de-acasă, iar afară se vede cum plouă necontenit. Nu e mereu senin în California. Vorbim despre felul în care pentru prima dată în istoria omenirii un număr de profesii calificate sunt în pericol să fie înlocuite de tehnologie, odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale. Raluca e convinsă că unele meserii vor dispărea în timp ce AI va prelua unele sarcini, dar nu vede în asta ceva care ar trebui să ne sperie: „Mereu în istorie noi meserii au fost create. S-a spus că, dacă vom avea roboți în fabrici, nu o să mai aibă lumea ce munci. Și, cel puțin în America, în continuare e mare nevoie de angajați”, crede românca.
„Nu vor mai fi aceleași joburi, dar vor fi altele. Vor fi noi oportunități”
Ceea ce nu înseamnă că nu vede unele riscuri la ritmul halucinant în care AI și produse ca ChatGPT se dezvoltă, riscuri pentru care nu sunt gata încă plasele de siguranță. „Sunt motive de frică, mai ales pe partea de security și privacy. ChatGPT, de exemplu, în funcție de ce întrebări pui și cum interacționezi, îți învață informația privată, iar apoi poate da această informație altcuiva. Uneori neintenționat”, explică Raluca.
Apoi, crede ea, utilizatorii ChatGPT ar putea avea prea multă încredere în răspunsurile date de ChatGPT pe teme medicale, iar acestea pot fi greșite. „Ai încredere în el, pentru că de obicei dă răspunsuri foarte bune. Dar îți poate recomanda un tratament greșit și, dacă-l asculți, poți ajunge să iei pastila greșită”.
În orașul în care purtăm această discuție au început deja să circule mașini fără șofer, care se conduc „singure”, cu ajutorul inteligenței artificiale. „Sunt probleme dacă un atacator încearcă să păcălească acest model de inteligență artificială. O colegă mi-a arătat cum poți să pui un sticker pe semnul stop și inteligența artificială îl vede ca 45 de mile pe oră viteza limită. Nu se oprește la stop și merge 45 de mile pe oră, deci e risc de accident”.
Programele dezvoltate de firma Ralucăi și de laboratorul de la Berkeley ar putea ajuta inteligența artificială să se antreneze pe date confidențiale, dar fără să ajungă să le acceseze, și să facă modelele de AI mai robuste în fața atacurilor cibernetice. „Opaque poate ajuta ChatGPT să se antreneze pe date criptate, să nu le vadă exact și să nu rețină datele unei persoane în mod particular”, explică ea.
ChatGPT, mai ieftin decât un poet
Una dintre discuțiile actuale privind inteligența artificială și programe ca ChatGPT sau MidJourney (platforma de AI care creează imagini în baza descrierilor textuale) ține de măsura în care sunt respectate drepturile de autor ale scriitorilor, ilustratorilor, artiștilor, pe operele cărora sunt antrenate aceste programe. Azi, este foarte ușor să ceri unui AI să-ți scrie o poezie în stilul lui Eminescu sau să-ți deseneze ceva în stilul lui Van Gogh. Mulți dintre artiștii contemporani au ridicat probleme în acest sens.
Raluca e însă de părere că și artiștii ar putea folosi AI ca să-și completeze munca și să-și ducă arta la nivelul următor. Apoi, îmi povestește o anecdotă amuzantă. Este printre organizatorii unei conferințe de confidential ccomputing care va avea loc în iunie. S-a gândit să includă în program și niște secțiuni artistice, „să nu fie doar tehnic, să mai trezească lumea”.
Au vrut să plătească un poet pentru o poezie despre confidential computing. „Vorbeam cu poeții și încercam să le explicăm ce înseamnă confidential computing, a durat nu știu cât. Apoi ne cereau cam 30.000 de dolari să ne scrie o poezie”.
Și a apărut ChatGPT și am zis: scrie o poezie despre confidential computing și în câteva secunde mi-a dat o poezie superbă, gratis.
Ea spune la adresa demersului:
Față de poeții umani, poetul ChatGPT știa deja informatică, fizică și chimie, precum și toate limbile pământului. Nu mai trebuia să i se explice nici știința, nici tehnica.
O îndemn pe Raluca să se pună în locul poetului. O întreb ce ar face dacă un model de inteligență artificială ar prelua munca ei în cercetare exact așa cum în prezent scrie poezii sau ilustrează. Ce ar face dacă un AI ar da lumii moștenirea pe care vrea ea să o lase prin programele sale? „Cred că aș lăsa alt tip de legacy (moștenire). Eu cred că aș lăsa altceva. N-aș mai face ce fac acum, aș face următorul nivel. Adică, AI-ul ar face ce fac eu și eu aș construi deasupra”.
„Mereu tehnologia ne-a dat tot mai mult și mereu am făcut noi următorul pas. Posibil că aș reuși să fac poate și mai mult, pentru că anumite lucruri, în loc să petrec tot timpul să le fac și să dureze până rezolv problema, rezolvă AI-ul pentru mine și eu aș merge la următoarea întrebare”. Pentru că da, computerele ne dau răspunsul, din ce în ce mai repede, din ce în ce mai cuprinzător, dar cel care de fiecare dată nu se mulțumește cu un răspuns și pune încă o întrebare este omul.
Libertatea îşi propune să ofere o voce egală femeilor în reprezentarea lor din media și crede în puterea #EqualVoice pentru a face mai vizibile femeile în presa românească, pentru a include vocile lor și perspectivele feminine. Fie că vorbim de jurnaliste, de surse, de specialiste sau de comentatoare / editorialiste, doar așa putem reflecta echilibrat societatea.
Libertatea își folosește capacitatea jurnalistică și tehnologică de a promova valorile în care crede: egalitatea între femei şi bărbați.
Vezi noutățile din cadrul inițiativei EqualVoice!