14 comentarii- Agenția de Refugiați a Organizației Națiunilor Unite și câteva organizații neguvernamentale le oferă cursuri gratuit. Există și o emisiune la TVR cu lecții de limba română pentru ucraineni.
- Tot Agenția ONU pentru Refugiați spune că bariera lingvistică face integrarea ucrainenilor mai grea și că „este principala cauză a șomajului în rândul acestora”.
Zece perechi de ochi se uită spre tablă. Au ajuns la conjugarea verbului „a se uita”, la perfect compus. Trec la „a scrie”. „Ea scris”, spune o tânără. „Eu am scris”, o corectează Doinița, trainerul lor, în cor cu clasa. Toată lumea are voie să intervină, să se sprijine. Acum fac propoziții. „Marina în parcul Titan trecut săptămâna”, spune nesigură Marlena. Ceilalți completează „s-a plimbat”. „Bine!”, sunt încurajați de profesoară.
De trei ori pe săptămână, grupul de zece refugiați cu vârste de la 18 la 50 de ani vine la centrul de limbi străine ca să învețe româna. Sunt pe punctul de a termina al treilea modul, sunt la un nivel A2, începători. Doinița Horneț, profesoara lor, spune că a încercat în tot acest timp să îi aducă la un nivel bun, mult peste cel de „a cere o pâine”.
„Mi-ar plăcea să lucrez la Poșta Română”
„Sunt de un an în România. Am venit în septembrie aici”, spune silabisit Victoria Pylnyk. Femeia de 47 de ani s-a decis după aproape jumătate de an de la invazia rusă să părăsească Odesa. Mai mult pentru fata ei, care se pregătea să dea la facultate. Au stat două luni la o mătușă în Chișinău și apoi au plecat spre București.
„Pentru copil, stresul a fost foarte puternic, e un copil care acumulează toată partea negativă și de când a ajuns aici e mulțumită, s-a liniștit, s-a destresat și a intrat într-un ritm, acum are o viață ca orice copil. I-am luat toate materialele pentru studiu, fiindcă învață mult și și-a găsit ritmul pentru specializarea ei. Este studentă la Arhitectură în București”, spune femeia. De data asta în ucraineană, ajutată de un traducător al centrului de limbi străine unde învață româna.
Această ultimă perioadă nu a fost ușoară nici pentru ea. Din cauza șocului războiului, Victoria suferă de insomnii și cu greu a putut să-și găsească de lucru. De când se simte mai bine, lucrează part-time cameristă la un hotel, dar banii tot nu îi ajung. Speră ca asta să se schimbe după ce va ști bine limba română.
„Cred că învățarea limbii române mă va ajuta în primul rând să mulțumesc societății și, nu în ultimul rând, să-mi găsesc de muncă. Sunt de profesie inginer, dar am lucrat în cadrul poștei din Ucraina, îmi place să comunic cu oamenii, să interacționez cu ei și după ce voi stăpâni bine limba română, mi-ar plăcea să lucrez la Poșta Română”, spune femeia.
„Sunt cu picioarele pe pământ, sunt realistă, neavând o profesie de tipul contabil, știu că nu voi putea obține un post pe o poziție bună. Acum că mă simt mai bine fizic, pot să fac și o muncă fizică. Sunt dintr-o familie de oameni foarte muncitori și nu mi-e frică de muncă, implicit și fizică”, adaugă repede Victoria.
Patru din zece refugiați din România lucrează
De altfel, în spațiul public a circulat retorica potrivit căreia refugiații ucraineni nu ar vrea să muncească. Agenția ONU pentru refugiați a venit cu date care să spargă acest mit:
- 40% dintre refugiații care se află în România la acest moment lucrează fie în țară, fie în regim de telemuncă, și astfel contribuie la economia românească prin intermediul veniturilor obținute din muncă, economii și prin transferurile de bani din străinătate;
- din 95.000 de refugiați din Ucraina, câți erau la începutul verii în țară, 80% dintre aceștia sunt femei și copii și una din 10 familii are și o persoană în vârstă în grijă;
- o treime dintre refugiați, peste 35.000, sunt copii și, în prezent, 15.000 de ucraineni sunt înregistrați la oficiile forței de muncă
Războiul lingvistic
Cât despre învățarea limbii, nu e chiar floare la ureche pentru un vorbitor de limbi slave. „E dificilă limba, da. A apelat la o altă latură a mea în ce privește procesul de cunoaștere. Prima lună a fost ok, când comunicam elementar mi s-a părut ușor, dar când am început să intru mai în adâncul limbii române, mi-am dat seama că nu e prea ușor”. Enumeră însă câteva cuvinte comune: doctor, actor, profesor și bineînțeles, afirmația „da”.
Femeia crede că limba a devenit o necesitate pentru ucrainenii care vor să aibă o viață normală la noi. Limba este și o armă în războiul de la ea de acasă, spune femeia. În orașul natal, Odesa, ucrainenii care ani la rând s-au descurcat vorbind doar rusă s-au întors în sălile de curs să învețe ucraineană.
„Eu sunt ucraineancă, toți din familie suntem ucraineni nu știu până la a câta generație, vorbesc ucraineană și rusă, dar, paradoxal, consider limba rusă ca maternă, fiindcă așa ne-a fost inoculat de secole”, povestește Victoria. „Deși unii pretind că Donbasul aparține știm noi cui, limba oficială e ucraineana, bazele de date, documentele, totul. Fiindcă am aparținut de fosta URSS, a trebuit să studiem limba rusă pentru că ni s-a impus și de aici și consecințele lingvistice și culturale. Acum toată lumea trece pe partea ucraineană, ca să-și reafirme oficial și categoric identitatea națională”, explică ea situația de acasă.
„Lucrez ca să-mi ajut familia”
Colega ei de clasă este Yelysaveta Basiuk, o tânără de doar 18 ani, abia înscrisă la Facultatea de Automatică și Calculatoare de la Politehnica din București. De altfel, pasiunea pentru IT a crescut în ultimul an când a învățat online, fiind conectată în continuare cu profesorii ei din Odesa.
În restul timpului lucrează la KFC, ca să-și ajute mama și sora.
În momentul de față stăm într-o garsonieră și costă 330 de euro doar chiria. Mama lucrează într-o tipografie și tot ce câștigă se duce pe chirie și vreau s-o ajut cu mâncarea și vreau și eu să pot să-mi cumpăr o apă.
Yelysaveta Basiuk, 18 ani, refugiată din Ucraina:
A ajuns în România chiar din prima săptămână a războiului, martie 2022, dar nu a stat de la început în București. Credeau că o să se termine repede războiul și că era mai bine să stea pe lângă graniță. Doar că acest gând li s-a spulberat cu fiecare lună care trecea, cu fiecare nou atac al rușilor.
Yelysaveta crede că trebuie să știe limba, cu atât mai mult cu cât din toamnă va fi studentă aici. Așa că face o încercare: „Îmi place România foarte mult! Este o țară frumos și oamenii sunt foarte prietenoși și buni. Toată lumea s-a comportat foarte bine și ne-a ajutat. Am spus corect?”.
S-au cunoscut la cursul de română
Chiar în față, aproape de tablă, două femei stau aproape cap în cap și urmăresc exercițiul pe care le-a rugat Doinița să-l facă. Sunt Olga și Oxana, două tinere ucrainence care s-au cunoscut la cursul de română și au devenit prietene bune.
Oxana Vereshchak este economistă și lucra la o firmă românească ce avea o filială și în Kiev, așa că a ajuns la București, la compania-mamă, încă de la începutul războiului. Olga Taraciuk este designer și a plecat din Simferopol, în regiunea Crimeea. Avea o firmă de „perdele și draperii”, spune clar în română, și acum este în proces de a-și înființa una la noi.
Cele două vor să rămână în țara noastră. Semnalele pe care le primesc de la cei de acasă, din Ucraina, nu sunt foarte optimiste: „Părerea celor de acolo e că războiul nu se va sfârși curând, din păcate, asta ne spun”, zice Olga.
Dar viața lor în România începe să capete un contur. „Eu sunt pentru prima dată în România, cel mai dificil lucru e limba, dar e bine că sunt totuși în București și aici se mai vorbește și engleza, și asta mă ajută. Într-o primă instanță, apelam la engleză, dar acum folosesc și româna, la magazine, la piață”, spune Oxana.
Ambele prietene sunt de acord că gramatica le dă de furcă cel mai mult.
„Li se pare gramatica foarte grea”
O confirmă și trainerul lor, Doinița Horneț. În lunile în care le-a fost alături, la cursurile care au loc de trei ori pe săptămână, a înțeles unde trebuie insistat. „Li se pare gramatica foarte grea, mai ales că substantivele lor nu au articol. Apoi, mai ales, când avem o lecție nouă, prima reacție a lor este: nuuu, de ce așa? Apoi, probabil acasă își fac temele, exersează, mai citesc și dacă unul nu a fost prezent în ora respectivă și încearcă să mai înțeleagă, îl vezi pe alt coleg cum îi explică”, spune trainerul.
Aceasta de la începutul anului le predă româna ca limbă străină, dar este trainer de opt ani.
De la prima lecție, deși ar fi putut să le vorbească în engleză, Doinița a ales să folosească doar româna, ca ei să se obișnuiască cu muzica limbii. Crede că ucrainenii de la noi au nevoie de proiecte în care să fie implicați alături de români.
„Ei se împotmolesc la scris, problema e că nu au contexte în care să repete. Avem nevoie de oameni care să îi ajute să interacționeze cu românii, cu localnicii, așa se și cunosc, așa mai scăpăm și de mituri, că ei trăiesc din banii statului, că ei primesc bani, acestea sunt niște mituri pe care le auzim. Ei sunt deschiși, se străduiesc, să știți”, spune profesoara.
Crede că cel mai bine oamenii învață o limbă atunci când „nu le e frică să greșească”, și ea a încercat să facă un mediu în care toată lumea să vorbească liber, fără teamă.
Am avut și momente când am plecat tristă, când mă așteptam să facă teme, să se străduiască mai mult. Dar nu trebuie să uităm în ce context sunt ei. Eu poate cer, dar în secunda doi mi-am amintit în ce stres e persoana respectivă, m-am calmat, m-am repliat.
Doinița Horneț, trainer de limbi străine:
Acum cursurile pe care le fac împreună gratuit se vor încheia și cursanții vor trebui să continue învățarea de unii singuri.
- Joi, 31 august, se sărbătorește în România și Republica Moldova Ziua Limbii Române.
Acest articol a fost publicat cu sprijinul Institutului Internațional de Presă (IPI), organizație globală dedicată promovării și protecției libertății presei și îmbunătățirii practicilor jurnalistice.