„Toată lumea spune acum: nu-i nimic, dă guvernul o ordonanţă de urgenţă şi se preiau răspunderile celor 3 milioane de poliţe la Fondul de Garantare administrat de ASF. Serios? Dar Fondul de Garantare de unde are bani, din aer? Nu. Are din taxele suplimentare pe poliţele de asigurări”, scrie Sorin Pâslaru.

El amintește că daunele Astra și Carpatica, alte două falimente răsunătoare pe piața asigurărilor, „se plătesc din 1% pe fiecare primă de asigurare RCA”, iar cel al City va fi resimțit mult mai puternic. „Mâine, pentru City probabil va fi nevoie de 5% din fiecare poliţă, pentru a acoperi daune şi garanţii de sute de milioane de euro”, explică Sorin Pâslaru.

În acest context, jurnalistul întreabă cum a putut să dea greș Autoritatea de Supraveghere Financiară, având în vedere că „se spune că (City Insurance – n.r. ) ar fi prezentat documente false privind existenţa unor conturi de câteva zeci de milioane de euro la o bancă elveţiană De patru ani tot prezintă ASF-ului aceste conturi şi abia acum ASF a descoperit”.

Salarii lunare de zeci de mii de euro la instituţiile care supraveghează sistemul financiar-bancar, de asigurări şi de pensii private. De ce? Păi ca se ne asigurăm ca vin oameni competenţi şi incoruptibili. 

Sorin Pâslaru, redactor-șef Ziarul Financiar:
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

„Cazul City ar trebui să fie un moment zero

El afirmă că „în mod normal, sediul ASF trebuie sigilat, toţi angajaţii şi conducerea societăţii suspendată din funcţie şi cercetat totul” și spune că această instituție trebuie desființată, iar supravegherea trecută „la BNR sau la altă instituție capabiă”.

„Nu te poţi juca cu stabilitatea financiară a României. ASF are sub supraveghere piaţa pensiilor private, unde sunt sub administrare 20 miliarde de euro”, adaugă Sorin Pâslaru, amintind și de alte două falimente răsunătoare pe piața asigurărilor.

Dacă au trecut în patru ani de la 200 milioane de euro crahul Astra plus Carpatica Asigurări la unul de 500 de milioane de euro City Insurance ce facem? Îi aşteptăm să treacă la unul de un miliard de euro sau de 5 miliarde de euro cu pensiile care trebuie plătite românilor peste 20-30 de ani?

Sorin Pâslaru:

În concluzie, redactorul-șef Ziarul Financiar scrie că situația City Insurance ar trebui să fie un moment zero. „Toţi angajaţii, inclusiv membrii boardului, puşi să dea înapoi salariile din ultimii cinci ani şi să fie ţinuţi să acopere din propriile salarii dauna care va fi acoperit de cei 6 milioane de asiguraţi RCA”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI