Victor Ponta este supărat că Traian Băsescu a retrimis în Parlament, printre altele, legea privind vânzarea de terenuri şi legea privind parteneriatul public-privat. Premierul a declarat că speră ca şeful statului să nu fi procedat astfel dintr-un interes personal. Acelaşi argument l-a folosit prim ministrul şi în cazul nepromulgării legii de aprobare a ordonanţei prin care este reeşalonată acordarea de certificate verzi.
„Guvernul a avut un proiect de lege care a fost votat de Parlament şi care, sigur, nu interzice străinilor să cumpere, că n-avem voie, dar pune nişte condiţii, de preempţiune, în aşa fel încât, practic, se ajunge mai greu la cumpărarea de către… Doar dacă românii, vecini, cei care…Ce a făcut Traian Băsescu? A refuzat să promulge această lege. Deci, practic, astă seară, noi când vorbim, orice străin se duce mâine şi cumpără, nimic nu-l împiedică. Sper că nu este un interes privat. Cred că a făcut-o din dorinţa de a ne face rău. De asemenea, anul trecut am adoptat legea pentru eşalonarea subvenţiilor pentru energie verde. Băsescu a respins această lege. Eu nu ştiu dacă are şi un interes privat, dacă în afară de terenuri, şi-o fi cumpărat şi eoliene. E posibil, o să aflăm la un moment dat”, a spus Ponta la Antena 3.
În acelaşi timp, preşedintele USL a subliniat faptul că Traian Băsescu nu are altă alternativă în afara semnării legilor după ce acestea vor fi revotate. Victor Ponta susţine că şeful statului a făcut circ data trecută când a semnat legea la ora 12 noaptea: „o chestie de copil cu probleme, nu om serios…”.
„Am discutat astăzi şi imediat, deşi e în vacanţă Parlamentul, comisiile se vor reuni, vom revota toate aceste legi. Nu mai poate să le mai…trebuie să le semneze în maxim 10 zile după ce sunt revotate. Probabil că va face din nou circul ăla pe care l-a făcut, semnează la 12 noaptea… o chestie de copil cu probleme, nu om serios”, a spus Ponta.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Țara care s-a umplut de păianjeni mari cât un șobolan. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
FANATIK.RO
Țara care s-a umplut de păianjeni mari cât un șobolan. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI