ComenteazăItalienii se află, după mai bine de o lună, în izolare, cu măsuri înăsprite treptat. Iar tunelul pe care îl au de străbătut e în continuare lung. Vera vede luminița de la capăt. E optimistă. Știe și că multe definiții din dicționarul existenței noastre se vor schimba.
“Sper că italienii și toată lumea vor înțelege că nu e totul să muncim și să producem”, spune tânăra profesoară. Și le transmite românilor să se întoarcă spre ei înșiși și să-și reevalueze viața. Fiindcă acum avem ceea ce tot ne plângeam că nu mai avem de multă vreme: timp.
Ferestrele vecinilor spun acum povești
În urmă cu două săptămâni, Vera Quarleri a ieși pe balcon cu un microfon și cu stația de amplificare. Le-a cântat vecinilor ei 20 de minute. Și-a încheiat seara cu “One love, one life”, de la U2. Din ansamblul ei rezidențial din Desio, localitate de lângă Milano, privește altfel către ferestrele vecinilor care până acum nu-i spuneau nici o poveste. Acum, și târziu în noapte, dacă vecinii ei zăresc mișcare pe un balcon, își fac semne cu lumina de la telefon. Nu mai sunt străinii unui cartier, sunt vecini.
Vera și soțul ei sunt în izolare de peste o lună. Soțul ei a mai lucrat o perioadă, acum muncește de acasă. Și o lună întreagă în care au avut doar ieșiri rare și scurte la supermarket nu a fost o povară. Pentru că se gândește la sora ei care e în linia întâi la spitalul din Locarno, unde lucrează ca asistentă medicală, și la părinții ei, ambii în jurul a 65 de ani, deci vârsta de risc.
Contractul de profesoară suplinitoare i se încheiase cu ceva
vreme înainte, așa că nu trebuie să țină ore online. Învață de zor pentru
masterat în perioada asta.
“Să profităm de acest timp pentru a privi în interiorul nostru”
Tânăra este foarte apropiată de România. Vera și-a dat disertația în Sindromul Italia , inspirată de badanta care a lucrat pentru bunica ei. Le admiră pe românce pentru tăria lor. Iar acum, într-un moment de criză, a transmis un mesaj de suflet către români și către lume.
Pentru români, pentru italieni, pentru prietenii mei, pentru persoanele pe care nu le cunosc, spanioli, pentru toată lumea, sfatul meu este să profităm de acest timp pentru a privi în interiorul nostru. Ca și cum am fi într-o vacanță lungă. Să ne ajustăm jocul dacă greșim cu ceva, să ne străduim să înțelegem cine suntem, să căutăm în noi înșine răspunsuri, fiindcă acum avem timp să facem asta.
Vera Quarleri
Acum mai mult
decât oricând s-a lărgit cercul aproapelui nostru. Nu ne cunoaștem aproapele,
dar trebuie să-l protejăm, fiind responsabili.
“Eu sper că italienii, că noi toți, toată lumea va înțelege care sunt lucrurile importante cu adevărat. Că vor prețui mai mult lucrurile simple, care fac parte din viața noastră de zi cu zi. Până acum nu aveam timp de nimic”, spune Vera.
“Să le citești o poveste copiilor sau să stai pe canapea cu bunica, să te uiți la un film, dacă bunica locuiește cu tine, să faci piața pentru cine nu poate, nu are carnet de conducere să iasă cu mașina. Toate aceste gesturi de zi cu zi din viața pe care o consideram până acum ca fiind normală erau neglijate. Iar acum au o altă valoare. Sper că italienii și toată lumea va înțelege că nu e totul să muncim și să producem. Ceea ce supraviețuiește este umanitatea și legătura cu cei dragi, dar și cu cei pe care nu-i cunoaștem. Stând acasă arătăm că îi respectăm și pe cei pe care nu-i cunoaștem, dar față de care ne aducem contribuția în acest mod, ca să nu-i îmbolnăvim”, spune profesoara italiană.
“E timpul să rostim un «te iubesc» în plus”
Nu și-a mai văzut familia de pe 1 martie. Atunci a petrecut ziua tatălui ei. Măsurile nu erau atât de restrictive și ei au putut veni în vizită. În rest, sunt doar ea și soțul ei. El face cumpărăturile. Gătesc împreună, se uită la filme. Ea face pilates, uneori în live streaming cu prietenele. E acel timp de calitate după care am tânjit cu toții atâta vreme.
“Răbdare, colaborare, conștientizare, privim în interiorul nostru, ne punem întrebări… E o mare oportunitate de reflecție, să ne dăm seama dacă suntem în locul potrivit, dacă ne place unde locuim, dacă ne place ce facem sau dacă făceam munca asta doar pentru că am fost prinși în acest carusel sau poate suntem întru totul implicați în ce facem. E un timp în care să ne bucurăm de iubirea copiilor noștri, a părinților noștri, timp în care să rostim un «te iubesc» în plus, pentru a ajusta relațiile care nu mai funcționau și să înțelegem de ce nu mai funcționau. Să-i sunăm pe cei cu care nu ne-am mai auzit de mult, să facem pace, dacă aveam probleme cu cineva, așa putem să ieșim cu bine din asta”, spune italianca.
Cel mai probabil, când totul se va încheia, va da fuga cu prietenele să mănânce sushi. De asta îi e dor acum, în izolare. Dar și asta e un supliciu. În realitate, are tot ce îi trebuie acum. Are iubire și speranță, și muzica de pe balcon.