„O capsulă a timpului, cu un document vechi de aproape un secol, a fost găsită în zidurile dărâmate ale școlii din Lușca! Școala din Lușca, un cartier al orașului Năsăud, a ajuns o ruină… Un localnic a găsit între zidurile dărăpănate o sticlă în care era un document semnat pe data de 9 mai 1939 de oficialitățile comunei Lușca de atunci”, a relatat Radu Sărbu.

„Pentru cetitori

S-au făcut aceste litere pentru cetitori, cu ocazia edificării Școalei primare din comuna Lușca, jud. Năsăud, în anul 1939, luna Mai.

Școala s-a făcut sub conducerea domnului învățător Pop Anton, de 28 de ani, născut în comuna Romuli, jud. Năsăud, și domiciliat ca învățătoriu în comuna Lușca.

În acest an a funcționat ca preot onor. Ioan Vălean, ca primar Ioan Pop, care și-au dat tot concursul pentru edificarea școalei.

Mesaj scris în 1939 și găsit într-o sticlă zidită în pereții unei școli din Bistrița: „Transmitem acelora care vor ruina aceste ziduri”

Primăvara acestui an a fost săcetoasă și tulbure din cauza frământărilor externe ocupând Germania, sub conducerea lui Hitler, Ceho-Slovacia și vrând să ocupe și parte din Polonia.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

România este cuprinsă în prezent între hotarele de la Nistru pân la Tisa și din Hotin până la Marea Neagră sub domnia regelui Carol al II-lea și prim-ministru Armand Călinescu.

Transmitem acelora care vor ruina aceste ziduri ca să le facă mai mari urările noastre de bine și să păstreze numele nostru care, cu muncă grea, a ridicat aceste ziduri într-o comună cu 120 de fumuri și 600 de suflete.

Pentru cei ce vor urma, Lușca la 9 mai 1939.

Semnat, Pop Anton – învățător, Ioan Vălean – preot, indescifrabil – notar”, e textul de pe hârtia din sticlă.

Documentul va fi donat Muzeului Grăniceresc din Năsăud. Acesta consemnează cine sunt ctitorii școlii din Lușca, ilustrând și vremurile tulburi de la începutul celui De-al Doilea Război Mondial. Tot aici se precizează că în 1939, în Lușca existau 120 de gospodării și 600 de locuitori.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (27)

Mr12345   •   07.09.2023, 00:43

Interesant de frumos! Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Marcel93   •   05.09.2023, 22:45

Cat de frumos ar fi sa facem cu toți așa și acum in zilele noastre pt că altfel nu ne vom mai aminti ceea ce am făcut sau copii noștri care acum îs ocupați cu telefonul nu își vor aminti ce sa întâmplat sau cine a construit!

Any0205   •   05.09.2023, 22:13

Frumos!

Vezi toate comentariile (27)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI