Actriţa Monica Davidescu îşi aminteşte cu drag de cea care a fost Draga Olteanu Matei şi spune că toţi cei care au cunoscut-o îi vor duce dorul.

“Drum lin printre stele, Draga Olteanu Matei! Noi, cei care te-am cunoscut şi care am avut şansa de a-ţi fi alături în scenă, îţi vom duce dorul. Dumnezeu să o odihnească! Condoleanţe familiei şi prietenilor!”, scrie pe Facebook Monica Davidescu.

Ea arată că la ultima întâlnire a învăţat de la Draga Olteanu Matei “puterea privirii fără cuvinte”.

“La ultima întâlnire, cu un an în urmă, Draga era doar bucurie. Cu mulţi ani în urmă, în scenă, în «Crimă pentru pământ», am învăţat de la dânsa puterea privirii fără cuvinte”, a spus Monica Davidescu, potrivit Agerpres.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

“A fost o mare actriţă. Am regretul pe care-l avem fiecare dintre noi când moare un actor, mai ales când a fost un om atât de grozav, cum a fost doamna Draga”, a declarat pentru sursa citată actriţa Diana Lupescu.

Diana Lupescu a amintit că Draga Olteanu Matei a avut o viaţă frumoasă până în ultima clipă.

“A ştiut să-şi facă viaţa frumoasă până în ultima clipă, nu s-a pierdut în neant, ci a făcut ceva şi pentru oamenii din jur, în afară de a oferi talentul ei actoricesc. Am admiraţie şi regret pentru ea atât cât voi trăi”, a mai spus Diana Lupescu.

Actrița Draga Olteanu Matei, în vârstă de 87 de ani, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la 5 zile după ce a ajuns în stare gravă la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, a confirmat Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt al spitalului, pentru Libertatea.

Urmărește-ne pe Google News