Preşedintele Klaus Iohannis a transmis „sincere condoleanțe familiei fostului prim-ministru Abe Shinzo și poporului japonez pentru această pierdere tragică”. „A fost un apărător puternic al democrației și al multilateralismului și, de asemenea, un prieten adevărat!”, a mai scris Iohannis, pe Twitter.

„Conducerea sa globală în vremuri necunoscute va fi ținută minte de mulți”, a scris premierul britanic Boris Johnson într-o postare pe Twitter. „„Gândurile mele se îndreaptă către familia sa, prietenii și poporul japonez. Marea Britanie este alături de voi în aceste momente sumbre și triste”, a scris Boris Johnson.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a transmis, de asemenea, condoleanțe pe Twitter, calificând împușcăturile drept „un atac la adresa democrației” și „un act rușinos de lașitate pentru a reduce la tăcere un lider politic”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis vineri, într-un mesaj pe Twitter, „cele mai profunde condoleanțe” familiei fostului premier japonez Shinzo Abe și poporului japonez.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Premierul indian Narendra Modi a anunțat că, în semn de „cel mai profund respect”, India va ține sâmbătă o zi de doliu național. Abe a fost „un om de stat global, impunător, un lider remarcabil și un administrator remarcabil”, a declarat Modi, adăugând că relația sa cu Abe „datează de mulți ani”.

Premierul australian Anthony Albanese a declarat că Abe a fost un „mare prieten și aliat al Australiei” și a transmis poporului japonez: „Plângem alături de voi”.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a numit pe Abe „o persoană minunată”. „Abe este o persoană minunată. Această crimă brutală și lașă asupra lui Shinzo Abe șochează întreaga lume”.

Cancelarul german Olaf Scholz a scris pe Twitter că este „înmărmurit şi profund întristat” de ştirea decesului lui Abe. „Suntem alături de Japonia în aceste momente dificile”, notează Agerpres.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a scris pe Twitter că ”Japonia a pierdut un mare prim-ministru, care şi-a dedicat viaţa ţării sale şi a acţionat în vederea echilibrului lumii”, iar Ministerul de Externe francez a exprimat solidaritatea deplină cu Japonia.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a deplâns moartea unui ”lider vizionar” şi a calificat asasinarea lui Abe drept ”şocantă” şi ”extrem de îngrijorătoare”.

AFP îl citează pe preşedintele rus Vladimir Putin, care a deplâns o „pierdere ireparabilă”. Într-o telegramă de condoleanţe adresată mamei şi văduvei lui Abe, liderul de la Kremlin le-a transmis: „Vă doresc (…) curaj în faţa acestei pierderi grele şi ireparabile”. Un comunicat al preşedinţiei ruse citează şi afirmaţia şefului statului conform căreia „amintirea frumoasă a acestui om remarcabil va rămâne pe veci în inimile celor care l-au cunoscut”.

De asemenea, președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol și-a exprimat tristețea pentru moartea lui Shinzo Abe, într-o declarație difuzată de biroul prezidențial. „Transmit condoleanțe familiei îndoliate și poporului japonez, care a pierdut cel mai longeviv prim-ministru și un politician respectat în istoria constituției Japoniei”, a declarat președintele Yoon, potrivit comunicatului.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, s-a declarat profund întristat de moartea lui Abe, scriind că îi va fi „foarte dor de el”, arată The Guardian.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a condamnat ceea ce a descris drept un „atac atroce” și l-a numit pe Abe un „prieten drag”. Petr Fiala, prim-ministrul Republicii Cehe, a declarat că este „profund întristat” de moartea lui Abe. „Gândurile și rugăciunile mele sunt alături de familia sa și de poporul japonez”, a adăugat acesta.

„Statul Israel deplânge moartea fostului premier japonez Shinzo Abe în urma atacului oribil de astăzi. A fost un lider distins și un arhitect-cheie al relațiilor moderne dintre Israel și Japonia”, a declarat Yair Lapid, prim-ministrul Israelului.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI