Cuprins:
Sfântul Andrei e sărbătorit pe 30 noiembrie
Sfântul Andrei este o sărbătoare religioasă importantă pe data de 30 noiembrie în calendar ortodox 2024. Peste 700.000 de români își sărbătorează azi ziua de nume, iar dacă ai cunoscuți care poartă numele Andrei, Andreea sau alte derivate, nu rata ocazia să le transmiți mesaje de la mulți ani.
Îți sugerăm, mai jos, câteva mesaje de Sfântul Andrei pe care să le trimiți celor care își serbează onomastica pe 30 noiembrie.
Mesaje frumoase de Sfântul Andrei
- „Îngerii să-ţi călăuzească paşii şi Sfântul Andrei să-ţi lumineze drumul în viaţă!La mulți ani!”
- La mulți ani, Andrei! O viață fără griji și fără probleme îți doresc, exact ca-n povești! Fii activ și fă-ți prieteni, pentru că viața cu ei, cu siguranță, este mult mai distractivă!”
- „În aceasta zi specială îţi transmit cele mai sincere urări. Să ai o viaţa plină de lucruri bune, iar Sfântul Andrei, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească mereu. La mulţi ani de ziua numelui tău!”
- „Fie ca această zi să-ţi dechidă poarta unui viitor plin de succese. La mulţi ani, Andrei!
- „Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiţi un călduros “La mulţi ani”, multă sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi”
- „Fie ca toate implinirile frumoase, sanatatea si spiritul acestei zile sa te insoteasca pretutindeni. Iti doresc o zi de Sf. Andrei cât mai frumoasă!
- „Fie ca din aceasta zi sfântă, în drumul lin al vieții tale să răsară mereu cate-o rază de soare care să-ți aducă fericire și bucurie. La multi ani de Sfântul Andrei!
- Îţi doresc ca de ziua numelui tău să ţi se împlinească toate dorinţele, să fii fericit, iubit, să ai parte numai de raze de soare în viaţă. La Mulţi Ani, Andrei!
- „De Sfântul Andrei, zi sfântă, să se răsfrângă asupra ta toată bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare. La mulţi ani!”
- „Toate florile din lume pentru tine Andreea! Să ai o zi superbă și să te bucuri de ziua numelui tău la fel cum aceste flori se bucură de lumina soarelui. La mulți ani!”
- Cu ocazia numelui tău, îţi doresc să fii mereu fericit şi să ai parte de reuşite pe măsura dorinţelor tale. La mulţi ani, Andrei!
- Fie ca Sfântul Andrei să-ţi aducă multă sănătate, dragă Andreea! La mulţi ani şi toate cele bune!
- La mulţi ani, Andrei! Să ai parte de un an plin de succese şi realizări, iar viaţa să-ţi fie mereu luminosa!
- Cu ocazia numelui tău, îţi doresc să ai parte de clipe de neuitat alături de cei dragi şi să fii mereu fericit, dragă Andrei! La mulţi ani!
- Sfântul Andrei să-ţi aducă multă dragoste şi fericire în viaţă, dragă Andrei! La mulţi ani!
- La mulţi ani, Andreea! Să ai parte de un an plin de iubire, armonie şi succes în tot ce faci!
- Cu ocazia numelui tău, îţi doresc să ai parte de toate lucrurile minunate din lume şi să fii mereu zâmbitor, dragă Andreea! La mulţi ani!
- Fie ca Sfântul Andrei să-ţi aducă liniste, pace şi fericire în suflet. La mulţi ani, dragă prietene!
- La mulţi ani, Andreea! Să ai parte de zile luminoase şi de toate împlinirile pe care le meriti!
- Cu ocazia numelui tău, îţi doresc să fii mereu inspirat şi să ai parte de succes în tot ce faci, dragă Andrei! La mulţi ani!
- Sfântul Andrei să-ţi aducă multă dragoste şi fericire în viaţă, dragă Andreea! La mulţi ani!
- La mulţi ani, Andrei! Să fii mereu înconjurat de oameni minunaţi şi să ai parte de clipe de neuitat!
Felicitări de Sfântul Andrei
- Pentru că ești o persoană atât de bună, de drăguță și de loială, îmi doresc că Sf. Andrei, al cărui nume îl porți, să aibă grijă de tine, să îți călăuzească toți pașii și să îți lumineze calea în viață!
- Cei dragi să te înconjoare cu căldura sufletelor lor într-o zi magică, iar fericirea să te ia în bratele ei în acest moment special! La mulţi ani de ziua numelui tău!
- Ziua numelui să-ţi fie luminoasă şi să se prelungească în multe altele aducătoare de bucurii. La mulţi ani, Andreea!
- La mulţi ani de Sfântul Andrei! Să te bucuri de fiecare clipă a acestei zile speciale!
- În această zi frumoasă toată lumea să-ți zâmbească, cei dragi să te iubească, cei răi să te ocolească.
- Andrei, în această zi specială, îți transmit cele mai frumoase urări de bine și sănătate. Să ai o viață împlinită și plină de succes. La mulți ani!
- La mulți ani, Andreea! Îți doresc să ai parte de o zi specială, plină de momente memorabile. Fie ca drumul vieții să îți fie presărat cu bucurii și împliniri!
- Cu ocazia Sfântului Andrei, îți doresc să fii mereu înconjurat de bucurie și prosperitate. La mulți ani!
- De ziua ta de nume îți doresc sănătate și noroc. Fiecare zi să înceapă cu o bucurie, fiecare clipă să îți aducă împlinire. La mulţi ani, Andrei!
- Zile senine și fericire alături de cei dragi, sănătate și cât mai multe visuri împlinite! La mulți Ani!
- Sfântul Andrei să-ţi aducă sănătate, fericire, noroc şi multe motive să zâmbeşti!
- De Sfântul Andrei, sărbătoreşte cu bucurie şi cu cei dragi alături! La mulţi ani!
- Sfântul Andrei să-ţi aducă pace şi armonie în suflet. Să ai parte de o zi minunată şi plină de surprize! La mulţi ani!
- Cu ocazia zilei numelui tău, îţi urez petrecere frumoasă şi amintiri de neuitat! Să-ţi fie viaţa presărată cu realizări şi momente minunate! La mulţi ani!
- Sărbătoreşte-ţi ziua numelui cu bucurie şi zâmbete, căci meriţi tot ce e mai bun! Să fii mereu o sursă de inspiraţie pentru cei din jurul tău. La mulţi ani, Andreea!
- La mulţi ani, dragi Andrei şi Andreea! Sper ca ziua Sfântului Andrei să vă aducă bucurie, noroc şi multe momente frumoase alături de cei dragi.
- Cu ocazia numelui, îţi doresc să fii mereu înconjurat de iubire şi fericire, dragă Andreea! La mulţi ani!
- Sfântul Andrei să-ţi aducă un ocean de bucurii şi împliniri în viaţă, dragă prietene! La mulţi ani, Andrei!
- La mulţi ani, Andrei! Să ai parte de zile senine şi de multe realizări pe drumul vieţii tale!
- Fie ca Sfântul Andrei să-ţi aducă noroc, fericire şi succes în tot ce faci, dragă Andreea! La mulţi ani!
- Cu ocazia numelui tău, îţi doresc să ai parte de momente minunate şi să fii mereu înconjurat de cei dragi. La mulţi ani, Andrei!
- Sfântul Andrei să-ţi aducă zâmbete, împliniri şi multă dragoste în viaţă. La mulţi ani, dragă prietene!
- La mulţi ani, Andrei! Să ai parte de toate lucrurile frumoase pe care le meriţi şi să-ţi îndeplineşti toate visele!
Mesaje de Sfântul Andrei pentru familie
- „E o zi când sufletul învinge orice urma de tristețe, când tot ce a fost greu ti se pare ușor. Este ziua numelui ta si de aceea este o zi speciala! La Mulți Ani!”
- „Cu ocazia zilei Sfințișorului tău, îți doresc o oră de liniște, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire si iubire. La mulți ani!”
- „Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieții tale să răsară mereu câte-o raza de soare care sa-ti aducă fericire si bucurie. Multă sănătate! La mulți ani!”
- „Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea si spiritul acestei zile să te însoțească pretutindeni. Îți doresc o zi de Sf. Andrei cât mai frumoasă!”
- „Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur și eu celor ce-ți doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacții și multă sănătate. La mulți ani!”
- „Felicitări cu ocazia aceastei zile. Îti urez să fii mereu sănătos, energic și plin de bucurie. La mulți ani, ANDREI!”
- „La mulți ani, fericire, împacare sufletească, flori, iubire, sănătatea te pălească, prietenii să nu te uite și să ai bucurii multe!”
- „Zâmbește și s-aveți parte de toată distracția și emoția specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare și prietenie”
- „Îți urez ‘La mulți ani’, pentru că porți acest nume, și fie ca SF ANDREI, pe care îl reprezinți, să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și numai bucurii și liniște interioară”
Mesaje de Sfântul Andrei pentru copii
- „Draga noastră, nu te grăbi să crești! Când ai apărut în viața noastră, am vrut să îmbrățișez întreaga lume! Ești suflețelul nostru frumos! La mulți ani cu sănătate de Sfântul Andrei!”
- „La mulți ani Andreea, fetița noastră dragă! Ne umpli sufletele de iubire și bucurie în fiecare zi! Te iubim tare mult și suntem tare recunoscători că te avem lângă noi.”
- „Scumpete mică, fie ca bucuria să nu se termine niciodată pentru ține, să te înconjoare prieteni adevărați, iar familia să-ți fie fericită! La mulți ani, Andreea!”
- Astăzi de Sfântul Andrei, e ziua ta de nume și tot ce trebuie să faci e să despachetezi cadourile și să fii veselă! La mulți ani!”
- „La mulți ani de Sfântul Andrei, copilul nostru bun și frumos! Îți dorim o cale unde să întâlnești doar bunătatea, iar norocul să te țină de mână. Multe momente magice te așteaptă pe parcurs!”
- „Cât de repede ai crescut, îngerașul meu! Îți dorim să ai o dezvoltare armonioasă, un munte de bomboane și să râzi azi cel mai tare, fiind înconjurat de cei mai dragi. La mulți ani de Sfântul Andrei!”
- „La mulți ani de Sfântul Andrei, copilaș scump și drăgălaș! Fii la fel ca tata – puternic, bun și îndrăzneț, și ca mama – blând și calm. Lumea să fie bună cu tine, iar fericirea să te însoțească mereu!”
- „Fie că lumea să strălucească că soarele pentru tine, aducând daruri, bucurie și prieteni adevărați, cu care distracțiile vor fi de neuitat! Fiecare zi să fie în culorile curcubeului! La mulți ani, Andrei!”
- „La mulți ani, Andrei! Fie ca bucuria să nu se termine niciodată pentru tine, să te înconjoare prieteni adevărați, iar familia să-ți fie fericită!”
- „La mulți ani, Andreea! Îți doresc să ai lângă tine de-a lungul vieții prieteni adevărații, iar pe drum mereu să te însoțească razele soarelui, astfel încât să zâmbești necontenit!”
- Să te bucuri de copilărie, să-ți rămână sufletul curat, să nu grăbești viața, să primești multe cadouri drăguțe și toată lumea să-ți zâmbească! La mulți ani, Andrei!
- „La mulți ani de Sfântul Andrei! Fie că totul să fie așa cum îți dorești, iar soarele să strălucească mereu pe stradă ta, astfel încât să poți alerga, să te poți plimba și distra cu prietenii!”
Urări de Sfântul Andrei pentru prieteni
- „Felicitări dragul meu cu ocazia acestei zile. Îți urez să fii mereu sănătos, energic si plin de bucurie. La mulți ani în cântec de clopoței de bucurie!”
- „Îți urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum un bulgăre alb de zăpadă, la fel de fericită precum cântecul clopoțelului de Crăciun și la fel de frumoasă precum Sărbătorile lângă cei dragi”
- „În această zi minunată, eu iți doresc să-ți trăieșți viața astfel încât să nu-ti pară rău de niciun pas făcut, de niciun zâmbet dăruit. Ești un suflet minunat și mă bucur că am avut șansa să te cunosc! Din toată inima iți urez un sincer “La mulți ani!”.”
- „Astăzi iți urez „La mulți ani!”. Astăzi iți spun „Multe împliniri!”. Și-ti mulțumesc ca ești alături de mine!”
- La mulți ani frumoși și buni. Să-ți poarte noroc numele!
- „Zâmbește și să ai parte de toată distracția și emoția specifică acestei zile, iar întreaga zi să îți fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare și prietenie”
- „La mulți ani! Așa cum soarele luminează pentru toată omenirea așa și tu ne luminezi nouă viața. Fie-vă viața senină ca răsăritul de soare, iar sufletul mereu curat și tânăr ca roua de pe flori. O zi de neuitat care să țină o viață!”
- „Fie ca aceasta zi sa-ti deschida poarta unui viitor plin de succese si realizari. Sfântul ANDREI al cărui nume îl porți să te ocrotească și să te călăuzească mereu. La Mulți Ani!”
- „Astăzi este o zi speciala pentru tine iar tu esti special(a) pentru noi in fiecare zi. Iti doresc din adancul sufletului sa ai parte numai de impliniri, satisfactii si multa sanatate. La multi ani!”
- „De ziua numelui tau iti doresc sa ai parte de succes, impliniri si sanatate. Sfantul ANDREI al carui nume il porti sa te ocroteasca si sa te calauzeasca in viata. La multi ani!”
- „Dragă ANDREI, de ziua numelui tau iti dorim un sincer La Multi Ani, sa ai parte de multi bani, sanatate si voie buna. Petrecere frumoasa alaturi de cei dragi!”
- „La mulţi ani şi fie ca Sfântul ANDREI să te călăuzească mereu!”
- La Mulți Ani și să cunoști iubirea, îți doresc să te iei de mână cu Fericirea!
- Aceasta este doar un mesaj purtat de vânt, îți doresc toată bucuria din lume și toată fericirea de pe pământ!
- De ziua ta de nume îți doresc sănătate și noroc. Fiecare zi să înceapă cu o bucurie, fiecare clipă să îți aducă împlinire.
- La mulți ani de Sf Andrei și fie să ai o zi plină de surpriză plăcute!
- Cu ocazia numelui tău, îţi doresc să fii mereu fericit şi să ai parte de reuşite pe măsura ambiţiilor tale și de împliniri care să-ţi lumineze calea, dragă Andrei! La mulţi ani!
- Fie ca Sfântul Andrei să-ţi aducă noroc şi prosperitate în toate planurile tale, dragă Andreea! La mulţi ani!
- La mulţi ani, Andreea! Să ai parte de zile luminoase şi de toate împlinirile pe care le meriti!
- Cu ocazia numelui tău, îţi doresc să fii mereu inspirat şi să ai parte de succes în tot ce faci, dragă Andreea! La mulţi ani!
- Sfântul Andrei să-ţi aducă multă dragoste și fericire în viaţă, dragă Andrei! La mulţi ani!
- La mulţi ani, Andreea! Să ai parte de tot ce este mai bun și mai frumos în viaţa ta, iar zilele să-ţi fie pline de bucurie!
- Cu ocazia numelui tău, îţi doresc să fii mereu inspirat și să ai parte de reuşite în toate proiectele tale, dragă prietene! La mulţi ani!
- Fie ca Sfântul Andrei să-ţi aducă noroc și prosperitate în toate planurile tale, dragă Andrei! La mulţi ani!
- La mulţi ani, Andreea! Să ai parte de un an plin de realizări și de toate lucrurile frumoase pe care le doreşti să le îndeplineşti!
- Cu ocazia numelui tău, îţi doresc să ai parte de momente minunate alături de cei dragi și să fii mereu fericit, dragă Andrei! La mulţi ani!
- Sfântul Andrei să-ţi aducă liniște, pace și fericire în suflet, dragă Andrei/Andreea! La mulţi ani!
- La mulţi ani, Andrei/Andreea! Să ai parte de toate lucrurile minunate din lume și de succes în tot ce faci!
- Cu ocazia numelui tău, îţi doresc să fii mereu inspirat și să ai parte de reuşite pe măsura dorinţelor tale, dragă prietene! La mulţi ani!
- Fie ca Sfântul Andrei să-ţi aducă noroc și prosperitate în toate planurile tale, dragă Andreea! La mulţi ani!
- La mulţi ani, Andrei! Să ai parte de zile luminoase și de toate împlinirile pe care le meriţi!
- Cu ocazia numelui tău, îţi doresc să fii mereu inspirat şi să ai parte de succes în tot ce faci, dragă Andreea! La mulţi ani!
- Dragi Andrei și Andreea, cu ocazia Sfântului Andrei vă transmit cele mai calde urări! Sper că această zi să vă aducă numai bucurii și să vă îndepliniți toate visele. La mulți ani!
- La acest moment special al numelui vostru, să știți că sunteți apreciați și iubiți. Să aveți parte de sănătate, fericire și împliniri în fiecare zi. La mulți ani, dragi Andrei și Andreea!
- Cu inimile pline de căldură, vă urez să străluciți mereu în viață, așa cum strălucește Sfântul Andrei pe cer. La mulți ani și să aveți parte de toate minunile acestui univers!
- Să vă umpleți inimile de dragoste, iar bucuriile să vă fie la fel de numeroase precum stelele de pe cer în noaptea Sfântului Andrei. La mulți ani, dragi prieteni Andrei și Andreea!
Mesaje de Sfântul Andrei pentru colegi și șefi
- „Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urări pentru o zi minunată și un an plin de realizari. La mulți ani de ziua numelui! Tot ce-ţi dorești, tot ce-ţi lipseşte şi-ţi foloseşte, sănătate, prieteni adevăraţi şi multă bucurie!”
- „De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire, sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani!”
- „Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume. Să ai parte numai de zile senine şi însorite!”
- „Îţi urez La mulţi ani, pentru că porţi acest nume şi fie ca Sfântul ANDREI pe care îl reprezinţi, să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi liniştea interioară.”
- „Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sf. ANDREI cât mai frumoasă!”
- „În zi de mare sărbătoare a Ortodoxiei, pentru că purtați numele Sfântului Andrei, vă urez multă sanatate și fericire!”
- „Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiți un călduros LA MULȚI ANI, multa sănătate multe realizări si tot ce va doriți lângă cei dragi.”
Mesaje haioase și urări în versuri de Sf. Andrei
- „La mulți ani cu veselie / Sănătate pe vecie / Casa plină de bucate / Dragoste pe săturate / Bani la greu / Noroc cu carul / La mulți ani și sus paharul!”
- „Din mici crenguțe de brad, din flori și din iubire / Ți-am împletit un „La Mulți Ani” aducător de Fericire! La mulți Ani Andrei/Andreea!”
- „La Mulți Ani Andrei si sper sa se spargă conducta fericirii pe strada vieții tale!”
- „Un cer albastru fără nori, / În calea ta să fie, / Să ai în viață numai noroc și bucurie! La Mulți Ani!”
- „Andrei, ești ca vinul – cu cât ești mai bătrân, cu atât ești mai bun. La mulți ani! Sper să ai un an la fel de divin ca vinul pe care-l preferi.”
- „Fiecare zi să fie pentru tine o petrecere, Andrei! La mulți ani și să nu te superi dacă am adus prea multe confetti!
- „Dacă ar fi să te compar cu un supererou, ai fi Super-Andrei! La mulți ani, super-omule!”
- „Andreea, este ziua ta și îți urez un sincer „La mulți ani!”. Ah, și dacă găsești un flamingo în grădina ta, e de la mine. Surpriză!”
- „Andreea, dacă ziua ta ar fi o prăjitură, ar fi cea mai dulce și colorată! La mulți ani și nu mânca prea multă ciocolată!”
- „Dacă aniversările ar fi puncte, ai avea un scor foarte bun, Andrei! La mulți ani și să ajungi la un highscore!”
- „La mulți ani de Sfântul Andrei! Să ai o zi plină de aventuri, râs și mister. Ah, și dacă găsești o comoară, să o împarți cu mine!”
- „Sper că această zi este la fel de strălucitoare și amuzantă ca tine. La mulți ani și să nu uiți să râzi!”
- „La mulți ani de Sfântul Andrei! Dacă ai avea o monedă pentru fiecare zâmbet pe care l-ai adus, ai fi… destul de bogat. Și dator la mine pentru toate glumele!”
- Andreuța, Andreuța, eu la tine vin diseară, să-ţi urez „La mulţi ani” şi o căruţă de bani!
- Un cer albastru fără nori, în calea ta să fie, să ai în viaţă numai flori, noroc şi bucurie! La Mulţi Ani!
Alte mesaje şi urări de la mulţi ani de Sfântul Andrei
- „Cu ocazia zilei tale de nume, îţi doresc să ai parte de toată bunătatea vieţii, de fericire şi de împliniri. La mulți ani, Andreea!”
- „Sfântul căruia îi porţi numele să te ocrotească în fiecare zi. La mulţi ani cu împliniri şi momente frumoase în viitor! La mulți ani, Andrei!”
- „E o zi când sufletul învinge orice urmă de tristeţe, când tot ce a fost greu ţi se pare uşor. La Mulţi Ani, Andrei!”
- „Ne gândim cu toții la tine și pentru că astăzi este o zi specială îți urăm un sincer La mulți ani!”
- „Îți doresc să ai parte de o zi de nume minunată și să știi că ești și vei fi mereu iubit/ă de toată familia”
- „Îți urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei și la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori! La mulți ani, Andreea!”
- „La mulți ani, părinții mei dragi, cu ocazia Sfântului Andrei! Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru mine și vă iubesc din tot sufletul meu. Sper ca această zi să fie una plină de bucurie pentru voi!”
- „Cu dragoste și recunoștință, vă felicit cu ocazia Sf. Andrei! Multumesc pentru tot ceea ce faceți pentru mine și familia noastră și pentru exemplul vostru de iubire și dedicare. La mulți ani!”
- „Astăzi, de Sfântul Andrei, vă doresc tot ce este mai bun în viitor și să fiți sănătoși. Vă mulțumesc pentru iubirea necondiționată pe care o aveți pentru fiecare dintre noi! La mulți ani !”
- „Sunt atât de norocoasă că te-am cunoscut și că ești mereu lângă mine,necondiționat. La muți ani, draga mea Andreea!”
- „De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire şi sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele pe care o să ţi le pui. La mulţi ani, Andrei!”
- „De ziua numelui tău, îți doresc tot binele din lume, noroc, fericire și sănătate și să ți se îndeplinească toate dorințele pe care o să ți le pui. La mulți ani, Andreea!”
- „De Sfântul Andrei, să se răsfrângă asupra ta bunătatea și dragostea ce izvorăsc dintr-o inima mare și iubitoare. La mulți ani!”
- „De Sf. Andrei, cei dragi să te înconjoare cu căldura sufletelor lor într-o seară magică, iar fericirea să te ia in bratele ei în acest moment special!”
- „Îl sărbătorim pe Sfântul Andrei și te sărbătorim pe tine. Îmi doresc să fi mereu așa, blând, bun și dragut cu toți cei din jurul tău. Ești un prieten de nadejde și un adevărat om. Iartă, iubește și trăiește frumos cu cei din jurul tău.”
- „Îmi luminezi întreaga zi cu zâmbetul tău și îmi luminezi viața cu bunătatea și felul tău frumos de a fi. Aș vrea să îmi fi aproape mereu, cum ai fost și până acum și să mă bucur în fiecare zi de puritatea și căldura sufletului tău, rupt parcă din dragostea Sfântului Andreea.”
- „Zâmbește și să ai parte de toată distracția și emoția specifică acestei zile, iar întreaga zi să-ți fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare și prietenie”.
- „Îți urez La mulți ani, pentru că porți acest nume, și fie ca Sf. Andrei, pe care îl reprezinți, să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și numai bucurii și liniște interioară”.
- „Îţi doresc ca de ziua numelui tău să ţi se împlinească toate dorinţele, să fii fericită, iubită, să ai parte numai de raze de soare în viaţă. La Mulţi Ani de Sfântul Andrei!”
- „Zile senine și fericire alături de cei dragi, sănătate și cât mai multe visuri împlinite! La mulți Ani, Andreea!”
Ce nume se serbează de Sfântul Andrei
Semnificația numelui Andrei vine din greacă și înseamnă bărbăție, curaj. Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica, dintre care peste 360.000 de bărbați și peste 349.000 de femei. Din numărul total al femeilor care își serbează onomastica de Sf. Andrei, peste 290.000 poartă numele Andreea, peste 26.000 numele Andra și peste 300 poartă numele de Andrușca sau Andruța.
În schimb, majoritatea bărbaților poartă numele de Andrei, peste 340.000, iar peste 3.000 de bărbați poartă numele de Andreas. Iată ce nume derivate de la Andrei se sărbătoresc pe 30 noiembrie:
- Andreea;
- Andra;
- Andrada;
- Andraș;
- Andruș;
- Andruța;
- Andreas
- Andrias;
- Andries;
- Adi;
- Andi;
- Andu;
- Andru;
- Andreiu;
- Edra;
- Endre;
- Deia;
- Deea.
Iată câteva vedete și personalități care își sărbătoresc numele de Sfântul Andrei: Andreea Marin, Andreea Berecleanu, Andreea Răducanu, Andreea Esca, Andreea Bălan, Andreea Antonescu, Andrei Pleșu, Smiley (Andrei Tiberiu Maria), Andrei Duban, Andrei Pavel.
Semnificația numelui Andrei
Numele Andrei a devenit cunoscut datorită personajului biblic, Sfântul Andrei, „ocrotitoul românilor”, dar în ciuda acestui lucru, originea sa este grecească.
Numele Andrei, cu femininul Andreea, vine de la cuvântul grecesc „aner”, care la modul genitiv devine „andros”, ceea ce înseamnă viril, curajos și energic.
Numele a cunoscut de-a lungul timpului diferite forme, dar reproduce numele grecesc Andreas, foarte folosit și în epoca greco-romana, explicat prin ‘andreia’ – barbatie, curaj. Totodata, este cunoscută și provenienta numelui din cuvântul ‘andras’ – bărbat.
Sfântul Andrei – noaptea strigoilor şi a farmecelor de dragoste
Pe lângă cele mai frumoase urări de Sf. Andrei, iată și câteva traditii de Sfantul Andrei.
Românii au o tradiţie frumoasă pentru noaptea de Sfântul Andrei care s-a transmis încă de la daci. Şi pentru că tradiţiile poporului român sunt deosebite şi mistice, merită să le cunoaştem şi să le povestim copiilor noştri despre ele.
Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai crede şi acum că în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că „îşi vede lupul coadă”. Ziua se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria.
Tot din cauza lupilor nu se matură toată ziua, nu se da gunoiul afară, nu se rănesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se da nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece.
Cum îți afli ursitul de Sfântul Andrei?
Tradiția populară este plină de ritualuri prin care fetele nemăritate își pot afla ursitul în noaptea de Sfantul Andrei. Metodele sunt inedite și uneori hilare, dar nu strică să te amuzi încercându-le.
- Ia 9 ceşcuţe pline cu apă şi toarnă-le într-un vas, de preferat nou, pe care-l pui sub icoană. A doua zi, în zori, toarnă apa din vas din nou în fiecare ceşcuţă. Dacă mai rămâne apă pe fundul vasului, chiar şi câţiva stropi, vei avea noroc. Iar dacă ultima ceşcuţă rămâne neumplută, atunci e clar că nu vei avea parte de măritiş bun prea curând.
- Ca să-ţi visezi ursitul, trebuie să-ţi pui sub pernă 41 de boabe de grâu. Dacă visezi pe cineva că-ţi ia grâul, atunci sigur te vei mărita. Ţine minte figura, căci acela e bărbatul ursit. La fel se întâmplă și dacă pui sub pernă busuioc sfințit de la Bobotează.
- Mai poţi pregăti o turtă, pentru care trebuie să aduci în gură de la fântână apă neîncepută. Măsoară cu o coajă de nucă făină şi sare şi adaugă apa. Amestecul trebuie copt pe vatră. După ce mănânci turtiţa, nu ai voie să bei apă, căci va veni ursitul în vis să-ţi potolească setea.
Când se pune grâu la încolţit pentru Sfântul Andrei?
Ziua Sfântului Andrei e marcată de superstiţia legată de viitor sau de soartă. De aceea, mulţi respectă obiceiul de a pune grâu la încolţit. Zilele acestea, când se pune grâu la încolţit pentru Sfântul Andrei, nu uita să cumperi boabele din timp și să le ai pregătite.
Ce mesaje de multumire poți trimite când primești urări de ziua ta.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro